Povestea 'A TREIA ”CRIZĂ” FĂRĂ REZULTAT' - Povesti de Nicolae Iorga 💤
O aventură de 3 - 5 minute in lumea magică a povestilor
Camerele se deschid în această stare a lucrurilor, a spiritelor. Mesagiul regal la redeschiderea lor, cu un mare fast, la care se adaugă curiozitatea pentru noile uniforme, cuprinde, împreună cu promisiuni ministeriale, într-un stil mediocru, pasagii pe care vădit le-a impus regele, ca acela în care se vorbește de lucrul împreună și de o uniune „frățească”. Liberalii, cari îmi vorbiseră, cu o lună înainte, de cazul cînd din nou Coroana ar fi vacantă, sînt de față și iau, firește, aluzia și pentru dînșii. Nu lipsesc nici aderenții generalului Averescu, înălțat mareșal, care pare a se ținea încă într-o rezervă plină de vizibile așteptări, deși mi se vorbește de propuneri pe care le-ar fi făcut contra menținerii Restaurării.
Discursul la adresă al dlui Duca, înfășurat în emfaza obișnuită, arată, alături de amărîta retragere de fapt a lui Vintilă Brătianu, o complectă adaptare la noua stare de lucruri: abia dacă se cere, în mijlocul rîsetelor, cărora le vor succeda aplauzele pentru declarația celorlalți liberali, dizolvarea Parlamentului, ceea ce nu înseamnă alta decît cererea chemării la putere de către rege, în sfîrșit admis.
Vintilă Brătianu ceruse o audiență: ea a fost însă atît de mult amînată, încît, atunci cînd s-a acordat, șeful liberalilor a declarat că la o asemenea dată ea nu mai poate să aibă obiect. Se apreciază favorabil acest gest de demnitate, pe care un altul nu l-ar fi îndrăznit. În același timp, la Chișinău, mareșalul Averescu anunță intenția sa de a începe o luptă – în contra cui? – în fruntea „poporului“.
A doua zi după ce, în Universul, d. Argetoianu, arătînd că, în convingerea sa, divorțul regal e iremisibil, schița un mare program economic și financiar personal, sînt invitat la dejun de regele, căruia-i spun că, dintre toți oamenii politici de la noi, a căror situație se discută, „unul singur e neutilizabil: eu, pentru că aș servi pe Maiestatea Voastră numai cu ideile în care cred“. De altfel sfaturile unui om de șaizeci de ani, și în domeniul privat, ar trebui culese cu îngrijire, „ca fructele tîrzii de toamnă, care sînt rare“. Părerile Suveranului se țin pe același teren de realism, dominate, nu de perimata „democrație“, ci de considerații de o ordine mai curajoasă: astfel este pentru notarul numit și contra prefectului ales.
Situația se menține însă nesigură, din cauza ambițiilor personale neiertătoare, cînd e evident că țara merge la dezastrul financiar. Pe cînd d. Manoilescu anunță o apropiată „lovitură”, d. Iunian demisionează, d. Mirto se ridică împotriva uzurpației dlui Voicu Nițescu. În fața foștilor săi amici, și trădătorul Stere, urmărit cu atenție din tribunele pline, își ține, în decembre, marele discurs cu încă un plan economic. Un prînz la generalul Prezan e denunțat de liberali ca o nouă pregătire a dictaturii, de care toată lumea se teme.
Regele, foarte binevoitor față de mine, dăruindu-mi fotografia sa, cu însemnarea: „iubitului și bunului său profesor din partea aceluia care-i păstrează o afectuoasă prietenie“, pare că nu apreciază încă marile greutăți ale situației.
În acest timp, Camerele se descomplectează de parlamentari. Bugetul se votează abia la 23 decembre la miezul nopții, deputații fiind aduși de poliție cu automobilele. Regimul este evident muribund, dar, pentru motive pe care nu le înțeleg, el e lăsat să-și prelungească agonia. Se ia vacanța de Crăciun supt impresia morții subite, trăsnit de apoplexie, în retragerea lui de la Mihăești, a omului de caracter care a fost Vintilă Brătianu; pînă și nepotul revoltat se unește la părerea de rău generală pentru dispariția unui om care prin onestitatea și patriotismul său, ori cu cîți țepi și-ar fi ascuns o duioasă sensibilitate, a onorat viața publică a României.
A fi servit de un astfel de „dușman” e mai bine pentru un suveran, mai ales pentru unul tînăr, decît a fi încunjurat de o sută de „prieteni” de calitatea care se cunoaște. Și anul Restaurării se mîntuie în sărăcie, tristeță și lipsă de încredere în viitor. Ele nu puteau fi înlăturate decît printr-o hotărîtă lovitură de vîslă, din partea unei popularități regale neatinse, în mijlocul înduioșării pentru refacerea vieții de familie, în iunie 1930.