În drum spre G. am intrat prin cimitirul unde sunt îngropați bunicii.
Acolo este și o capelă unde se oficiază înmormântările.
Era și azi o înmormântare în plină desfășurare … părea o bătrânică secătuită de viață – după micimea sicriului.
Mi-a atras atenția faptul că erau puțini oameni în jur – sub zece – dintre care o parte ai bisericii: preotul, cantorii și groparii. Clar era o persoană din categoria celor fără însemnătate pentru societate, fără familie, urmași sau prieteni.
Mi-a fulgerat prin cap clipa-n care s-a născut – în urmă poate cu 75-80 de ani: o naștere fără nimic deosebit, într-o familie cu probleme, în care poate nu era nici așteptată și nici dorită … Urmată de o viață cu lipsuri și frustrări …
Și acum, la un pas de 80 de ani, într-o zi de toamnă amețitor de frumoasă – de-ți venea să sări gardurile de bucurie – bătrâna muri la fel: singură și nebăgată-n seamă de nimeni.
M-am simțit aiurea de tot: omul n-are absolut nicio valoare!