Apoi totul e acoperit de nisip, care, străbătut de arborii pădurilor, se cocoșează în. modâlci sterpe, Lacul Michi-gan, alături, într’o imensă liniște argintie; orașul care-i poartă numele își deșiră fabricile pe malurile acoperite cu o proaspătă catifea verde.
La Chicago colecții particulare strânse laolaltă represintă cea mai importantă colecție de artă modernă, mai ales. Din cea veche, Rembrandt cu portretul, așa de sprinten, al tatălui său, înfășurat în veșminte de paradă ale nobilimii, din care nu făcea parte, și adânc impresionanta „înviere a lui Lazăr”, cu forforescenta lumină de-asupța mortului care se ridică și cu umbrita figură a Celui care a făcut minunea; în adâncul întunerec al fundului licăresc pietre de hangere. Școala francesă are, pe lângă curiosul naturalism, în secolul al XVII-lea, al Fraților Le Nain, corespunzând lui La Fontaine, o replică scăzută a bărcii fu-jiebre a lui Delacroix și de același o desperată, rânjitoare luptă cu leii. De o incomparabilă bogăție e presintarea noii arte’ a Franciei, cu formidabilul „drum la târg” de Troyon, grup de țerani și țerance călări, mânând îmbulzeala supusă a oilor, cu câțiva Millet, de umilă viață țărănească, de o pastorală care poate înălța, ca în scena păstoriței între oile ei, iori înduioșa pentru un eveniment casnic așa de important ca ducerea pe targă a vițelului nou născut, cu uimirea copiilor și lunga privire dulce a vacii ; trei Puvis de Chavannes, între care scena de pescari pe malul Mării, bătrânul aspru odihnindu-și oasele îli colț; solemna, sacra ivire a secerătoarei în zorii zilei, dreaptă supt cele d’intăiu raze ale soarelui care se ridică, de Ju-les Breton; Courbet are tragice peisagii de umbre țâri.
Dar mai ales Claude Monet e larg represinlat aici. Toate laturile acestui inovator sânt alăiuri. Visiuni de orașe depărtate, răsărind în roșul țerilor sudice, în tremuratul, palidul albastru mâncător de contururi al canalelor vene-țiene, și, alături de aceste fantasmagorii exotice, vezi delicatele maluri ale Seinei, aleia de flori, cea mai extraordinară simfonie, tot ce e linie fiind rupt de miraculoasa atmosferă a sintesei de artă, așa de personală. De ceva mai vechiul Manet, pe lângă un impresionant „filosof”, foarte franccs cu barba rotundă, calota și fâlfâirea-i de haine, pe lângă cele două figuri care amintesc faimosul tablou revoluționar de la Louvre, vedenia chinuită a Mântuitorului răstignit, peste care ca și asupra celor trei batjocuritoare figuri din jur se prelinge o lumină de resignată suferință și de începătoare aureolă. Niciodată de la marii maeștri ai secolului al XVI-lea cari puteau vedea portretul în adânc-nu s’a dat o mai întreagă icoană a unui suflet ca în portretul de o așa de simpatică zimbire al lui Henri Regnautl, cel cules de moarte la 1871 în plina desfășurare de aripi a geniului său vioiu. Prin Renoir și Degas se merge pănă la câteva pânze de Gauguin, care, pe lângă Taitienele sale cafenii la lucru, are un colț de pădure francesă care pare a continua în mai clar, mai ușor, tradițiile mari ale-peisagiului țerii lui de naștere. Anglia secolului al XVIII-lea, prin Gainsborough, Reynolds și Romney, dă câteva din cele mai elegante figuri de mari doamne, de o rafinată • distincție, ale epocei Georgilor. O imensă, învălmășită marină a lui Turner.
0 atenție deosebită e dată Americanilor. Portretiștii începuturilor, de multe ori uimind prin instinct într’o societate așa de puțin prielnică pentru desvoltarea artei, contribuie la înțelegerea adâncă a unei clase de o distincție pe care puțini o cunosc și o recunosc, gentilomi cu simțul dreptului și acela al onoarei. „Eroii” unei perioade următoare, tipic înfățișați, sânt rari aici (portretele lui Washington de Stuart și Savage). Dar școala de la Hudsou. River, apoi cea a lui Inness, desfășură toată varietatea darnică a creațiunilor lor, contemporane cu ale noilor peisa-giști francesi, îndemnători și învățători, și sânt pânze care definesc, dacă nu o natură pe care arta americană n’o găsește încă, tocmai fiindcă e așa de aproape, puternice temperamente. Ațaturi, Whistley și Sargent corespund, prin
felul lor de viață, cu ceia ce în literatură înseamnă poesia de complexă imitație și concentrare europeană a unui Longfellow. Duveneck, Chase, Mary Cassatt vorbesc ca (Germanii sau ca Parisul de la jumătatea veacului trecut1.
1 V. lucrarea plină de fină caracteristică tehnică a d-lui Robert Harshe, publicată de „Institutul de arte din Chicago, A guide to the paintings in the permanent collection, 1925. Apoi, de același, excelenta publicație -European paintings from Carnegie internațional exhibition.