Trăia odată o văduvă săracă a cărei colibă se afla într-un sat departe de Londra. Văduva avea un singur fiu, căruia îi împlinea toate dorinţele; urmarea a fost că Jack nu prea ţinea cont de ce-i spunea ea şi era cam nechibzuit şi risipitor.
Nebuniile pe care le făcea nu se datorau firii sale rele, ci faptului că mama sa nu-l mustrase niciodată. Şi cum ea nu era bogată iar el nu voia să muncească, biata femeie se văzu obligată să cîştige existenţa amîndurora, vînzînd tot ce avea. În cele din urmă nu i-a mai rămas decît o vacă.
Cu lacrimi în ochi, văduva nu se mai putu stăpîni şi-l ocărî pe Jack:
– O ! Băiat netrebnic ce eşti ! zise ea. Prin traiul tău necugetat ne-ai ruinat pe amîndoi. Necumpătatule! Nu mai am bani nici măcar pentru un coltuc de pîine; nu mai am decît o biată vacă şi trebuie s-o vînd şi pe ea; altfel murim de foame!
Jack fu impresionat preţ de cîteva minute, dar îi trecu repede. Apoi, făcîndu-i-se foame, căci nu mîncase nimic, atîta o mai bătu la cap pe biata maică-sa să-l lase să vîndă vaca pînă ce, în cele din urmă, cu părere de rău, ea se-nvoi.
În drum spre tîrg, Jack se-ntîlni cu un măcelar care-l întrebă de ce duce vaca de acasă. Jack îi răspunse că are de gînd s-o vîndă. Măcelarul avea în desagă nişte boabe de fasole frumoase, de toate culorile, pe care Jack le şi zărise. Măcelarul observă aceasta şi, ştiindu-l pe Jack cam slab de înger, se hotărî să-l păcălească şi-i oferi fasolea în schimbul vacii. Necugetatului de băiat i se păru o ofertă straşnică. Tîrgul a fost încheiat pe loc şi vaca dată pe cîteva prăpădite de boabe de fasole. Ajuns în grabă acasă, îi povesti maică-sii toată tărăşenia şi-i arătă boabele de fasole, pe care ea le aruncă cît colo. Boabele se-mprăştiară în toate direcţiile, răspîndindu-se prin toată ograda.
A doua zi, Jack se sculă dis-de-dimineaţă şi, uitîndu-se pe fereastră, văzu ceva ciudat în grădină. Coborî degrabă şi descoperi că boabele de fasole încolţiseră şi crescuseră de toată frumuseţea; erau atît de dese şi de încolăcite încît vrejurile formau o înlănţuire care, la prima vedere, semăna cu o scară.
Uitîndu-se în sus, Jack nu putu zări capătul vrejului care părea pierdut în nori. Încercă scara şi descoperi că era solidă şi numai bună de urcat. Şi pe loc îi veni o idee : sa se caţere pe vrejul de fasole să vadă pînă unde a putut să crească.
Cu asta în minte şi uitînd pînă şi de foame, se grăbi să-i spună mamei sale intenţia lui.
În zadar îl imploră biata femeie să renunţe că el porni pe dată. Şi, după ce urcă cîteva ore, ajunse în vîrful vrejului de fasole, sleit de puteri. Uitîndu-se în jur, descoperi cu uimire că se află într-o ţară tare stranie: părea a fi un deşert pustiu; nu se zărea nici urmă de pom, tufă, casă sau vietate.
Jack se aşeză îngîndurat pe un bolovan şi se gîndi la mama lui; foamea îl încerca şi acum îi părea rău că n-o ascultase şi se căţărase pe vrejul de fasole, împotriva voinţei ei. Se gîndea că acum va muri de foame.
Totuşi, merse mai departe în speranţa că va da peste vreo casă de unde să ceară ceva de mîncare. Deodată, la o oarecare depărtare, zări o tînără şi frumoasă femeie. Tare mai era frumos îmbrăcată şi în mînă ţinea o nuieluşă alba în vîrful căieia se afla un păun din aur curat. Ea se apropie şi spuse:
– Am să-ţi spun o poveste pe care mama ta n-are curajul să ţi-o spună. Dar, înainte de a începe, îţi cer să juri că vei face întocmai cum îţi voi spune. Eu sînt zînă şi, dacă nu vei urma sfatul meu, mă vei face să pierd puterea de a te ajuta, şi cu siguranţă că vei muri în această încercare.
Jack se cam sperie la auzul acestor cuvinte, dar promise să-i urmeze sfatul întocmai.
– Tatăl tău a fost un om foarte bogat şi foarte bun la suflet. Niciodată n-a refuzat pe nimeni din preajmă-i care i-a cerut ajutorul. Dimpotrivă, îi căuta el pe cei nevoiaşi şi nenorociţi. Dar, doar la cîteva mile de casa tatălui, trăia şi un uriaş care înspăimîntase ţinutul cu cruzimile şi răutăţile sale. Ba mai mult, creatura aceasta era foarte invidioasă din fire şi nu-i plăcea să audă povestindu-se despre alţii, vestiţi pentru bunătatea şi omenia lor. Aşa că jură să facă rău unei asemenea persoane pentru ca faptele bune ale acesteia să nu mai fie pe buzele tuturor.
Tatăl tău era un om prea bun pentru a se teme de răul ce i-l puteau face alţii. Dar, în curînd, crudul uriaş găsi un prilej de a-şi pune în practică ticăloasele ameninţări. Auzind că părinţii tăi aveau de gînd să-şi petreacă cîteva zile la un prieten, care locuia destul de departe de ei, făcu în aşa fel ca să i se întindă o cursă tatălui tău şi să fie omorît şi ca mama ta să fie prinsă în drum spre casă. Tu aveai doar cîteva luni cînd s-au întîmplat toate astea. Sărmana ta mamă, aproape leşinată de frică şi groază, a fost dusă de oamenii uriaşului într-o ascunzătoare şi împreună cu bietul ei prunc ţinută în captivitate multă vreme. Neliniştiţi de absenţa părinţilor tăi, servitorii au pornit în căutarea lor. Totul a fost însă în zadar, pentru că n-au putut afla nimic despre stăpînul lor. Între timp, uriaşul a măsluit un testaent prin care toate bunurile tatălui tău erau trecute pe numele lui în calitate de tutore şi, prin urmare, îşi însuşi totul făţiş.
După ce mama ta a stat cîteva luni închisă, uriaşul se oferi să-i redea libertatea dacă jură că nu va spune nimănui despre toate relele pe care i le făcuse. Şi pentru ca ea să nu-i poată face vreun rău, în cazul în care şi-ar fi călcat jurămîntul, uriaşul puse să fie îmbarcată pe un vas şi dusă într-o ţară îndepărtată. O lăsă acolo fără nici un ban. Noroc că ea dosise cîteva bijuterii din vînzarea cărora v-aţi putut duce zilele.
La naşterea tatălui tău, eu i-am fost ursitoare. Dar, vezi tu, şi zînele au legi cărora trebuie să li se supună ca şi muritorii.
Cu puţin înainte ca tatăl tău să fie omorît, eu am comis o greşeală. Drept pedeapsă, mi s-a luat puterea pentru un timp; o întîmplare cum nu se poate mai nefericită, căci m-a împiedicat să-l ajut pe tatăl tău tocmai cînd doream cel mai mult s-o fac.
Mi-am recăpătat puterea chiar în ziua în care te-ai întîlnit cu măcelarul, cînd te duceai să vinzi vaca. Eu am fost cea care, fără să ştii, te-am făcut să schimbi vaca pe boabele de fasole.
Datorită puterii mele, vrejul de fasole a crescut atît de înalt şi a format o scară. Uriaşul trăieşte în acest ţinut ; tu eşti persoana ursită să-l pedepsească pentru toate ticăloşiile. Vei avea de înfruntat pericole şi greutăţi dar trebuie să perseverezi în a-ţi răzbuna tatăl; altfel nu vei reuşi în încercările tale.
În ce priveşte bogăţiile uriaşului toate sînt de fapt ale tale deşi acum eşti văduvit de ele. Aşa că trebuie să iei cît poţi dar în acelaşi timp trebuie să fii foarte precaut pentru că uriaşul este atît de ahtiat după aur încît prima lipsă pe care o va observa îl va înfuria peste măsură şi va deveni după aceea şi mai atent. Cu toate acestea, va trebui să-l urmăreşti tot timpul, căci numai prin isteţime poţi spera să-l dovedeşti vreodată şi să-ţi recapeţi bunurile de drept, dîndu-i în acest chip şi răsplată pentru barbara lui crimă. Singurul lucru pe care ţi-l cer este ca pînă cînd ne vom revedea să nu-i spui mamei că ştii povestea tatălui tău.
Şi-acum, ia-o drept înainte pe acest drum; curînd, vei da peste casa în care locuieşte aprigul tău duşman. Eu te voi apăra şi păzi, te voi învăţa ce ai de făcut; dar, ţine minte: dacă nu-mi asculţi poruncile, te aşteaptă o pedeapsă cumplită.
De-ndată ce rosti acestea, zîna dispăru, lăsîndu-l pe Jack să-şi urmeze drumul. Şi el merse pînă după asfinţitul soarelui, cînd, spre marea-i bucurie, zări un palat măreţ. Această plăcută privelişte îi mai dădu un dram de curaj, aşa că iuţi pasul şi ajunse în curînd la palat. La uşă stătea o femeie frumoasă căreia i se adresă şi o rugă să-i dea un dumicat de pîine şi adăpost pentru noapte. Femeia se arătă tare uimită să-l vadă acolo şi-i spuse că era cu totul neobişnuit să întîlneşti vreun tînăr străin prin partea locului, întrucît era bine ştiut că soţul ei este un uriaş, fioros şi puternic, care nu pregetă să se hrănească cu carne de om ori de cîte ori vreunul îi iese în cale.
Această istorisire îl vîrî pe Jack în toţi sperieţii, dar îşi aminti de protecţia zînei şi spera ca aceasta să-l ferească de uriaş. Insistă deci pe lîngă femeie să-l adăpostească numai pentru o noapte şi să-l ascundă unde socotea ea că e mai nimerit.
Buna femeie se lăsă convinsă în cele din urmă, căci era miloasă din fire, şi-l conduse în casă. Mai întîi au trecut printr-o încăpere somptuoasă, mobilată cu gust; apoi, au străbătut cîteva camere spaţioase, care mai de care mai împodobite doar că păreau cam neglijate şi părăsite. După aceea, au dat într-o galerie lungă, foarte îngustă şi luminată atît de slab doar cît sâ zăreşti că, de ambele părţi, în loc de pereţi erau gratii de fier care o despărţeau de o închisoare întunecoasă. De acolo răzbăteau vaietele cîtorva nenorocite de victime pe care aprigul uriaş le ţinea ca rezervă pentru nepotolita-i poftă de mîncare.
Ce se mai înspăimîntă bietul Jack văzînd o asemenea scenă oribilă! Îi era teamă că va deveni şi el hrană pentru uriaş şi că nu-şi va mai revedea mama niciodată. Amintindu-şi însă de zînă, o licărire de speranţă i se aprinse în suflet.
Ajunseră, în cele din urmă, într-o bucătărie încăpătoare unde ardea un foc mare ; femeia cea bună îl pofti pe Jack să ia loc şi-i dădu să mănînce şi să bea pe săturate. Jack fu întrerupt din ospăţul său de o bătaie puternică în poartă , atît de puternică, de se cutremură casa. Femeia îl ascunse iute în cuptor şi alergă să-i deschidă bărbatului ei. Jack îl auzi spunîndu-i nevestei cu o voce ca un bubuit de tunet:
– Femeie ! Femeie! Simt miros de carne proaspătă.
– Da’ de unde! îi răspunse aceasta. Probabil că simţi mirosul oamenilor de jos, din închisoare.
Uriaşul păru să-i dea crezare şi, în cele din urmă, se aşeză lîngă foc, în timp ce nevastă-sa îi pregătea cina.
După un timp, Jack îndrăzni să se uite la monstru printr-o mică crăpătură. Se minună foarte tare de cantitatea enormă de bucate pe care o devora uriaşul şi trăi sentimentul că acesta nu va sfîrşi nicicînd de mîncat şi de băut.
Cînd, în sfîrşit, uriaşul termină, fu adusă şi pusă pe masă, în faţa sa, o găină foarte ciudată. Jack murea de curiozitate să vadă ce o să se întîmple. Observă că aceasta stătea liniştită înaintea uriaşului şi ori de cîte ori acesta îi spunea „Ouă-te !” găina făcea cîte un ou din aur masiv. Uriaşul se distra îndelung cu găina. Între timp, nevastă-sa se dusese la culcare. În cele din urmă, adormi şi el căci se auzeau nişte sforăituri ca bubuitul unui tun. În zori, văzînd că uriaşul încă doarme, Jack se furişă din ascunzătoarea sa, înhăţă găina şi o luă la fugă cît îl ţineau picioarele. Găsi cu uşurinţă drumul spre vrejul de fasole şi coborî mai sprinten şi mai repede decît se aşteptase.
Mama lui nu mai putu de bucurie cînd îl văzu.
– Uite, mamă, zise el, ţi-am adus ceva care te va face bogată.
Şi găina le-a ouat cîte ouă au vrut şi ei au vîndut ouăle şi curînd aveau tot ce-şi puteau dori.
Timp de cîteva luni, Jack şi mama lui au trăit fericiţi. Jack însă tînjea să-i mai facă o vizită uriaşului. Într-o zi, dis-de-dimineaţă, se căţără din nou pe vrejul de fasole. Seara tîrziu, ajunse la palatul uriaşului. Femeia stătea la uşă, ca şi mai înainte.
Jack îi spuse o poveste duioasă şi ceru adăpost pentru noapte.
Femeia îi spuse că ea a mai făcut cîndva asta pentru un băiat flămînd, dar micul nerecunoscător furase una din comorile uriaşului şi că de atunci ea a avut parte numai de necazuri. Totuşi, îl duse în bucătărie, îi dădu de mîncare şi-l ascunse într-un dulap vechi. În curînd, veni şi uriaşul, îşi mîncă cina şi-i porunci soţiei să-i aducă sacii cu aur şi argint. Jack se uită pe furiş din ascunzătoarea Iui şi-l văzu pe uriaş numărîndu-şi comorile, după care le vîri din nou în saci, adormi şi se puse pe sforăit. Jack se furişă tiptil din ascunzătoarea sa, se apropie de uriaş, dar un căţeluş de sub scaun lătră cu furie. Contrar aşteptărilor sale, uriaşul nu se trezi şi cîinele se potoli. Jack înşfăca sacii, ajunse la uşă şi curînd se văzu teafăr şi nevătămat lîngă vrejul de fasole. Cînd ajunse la coliba mamei sale, nu găsi pe nimeni înăuntru. Surprins peste măsură, Jack dădu fuga în sat. O femeie îl îndreptă spre o casă unde îşi găsi mama pe moarte. Auzind de întoarcerea victorioasă a fiului ei, mama sa îşi reveni curînd.
Apoi, Jack îi dădu doi saci cu aur şi argint.
Mama îşi dădea seama că pe Jack îl chinuiau gînduri ascunse şi se străduia să afle ce-l frămîntă. Jack ştia însă prea bine care ar fi fost urmarea dacă ar fi mărturisit motivul tristeţii sale. De aceea, se silea din răsputeri să-şi înfrîngă marea dorinţă care-l împingea, împotriva voinţei sale, să mai urce o dată pe vrejul de fasole.
Cînd veni ziua cea mai lungă a anului, Jack se sculă cu noaptea în cap, urcă pe vrejul de fasole şi ajunse în vîrf cu mare greutate. Găsi drumul şi toate celelalte ca şi dăţile trecute. Ajunse la casa uriaşului seara şi dădu peste nevasta acestuia, stînd în uşă, ca de obicei.
Jack îi apăru acum sub o altă înfăţişare. Se deghizase atît de bine încît ea nu păru să-şi mai amintească de el. Totuşi, cînd o rugă să-l primească în palat, reuşi s-o convingă cu tare multă greutate. În cele din urmă, fu lăsat să intre şi femeia îl ascunse într-un cazan de aramă.
Cînd se-ntoarse, uriaşul spuse ca de obicei:
– Femeie ! Femeie ! Simt miros de carne proaspătă.
Dar Jack nu se nelinişti căci uriaşul mai spusese aşa şi mai înainte, după care se potolise. De data aceasta însă, uriaşul, neluînd în seamă vorbele femeii, scotoci prin toată casa. În tot acest răstimp, Jack era atît de înspăimîntat, încît mai-mai să moară de frică şi ar fi dat orice să se vadă din nou acasă. Cînd uriaşul se apropie de cazan şi puse mîna pe capac, Jack era sigur că nu mai are mult de trăit. Din fericire uriaşul se opri din căutat chiar acolo, fără să ridice capacul, şi se aşeză liniştit lîngă foc.
Cînd îşi termină de mîncat cina, uriaşul îi porunci nevestei să-i aducă harpa. Jack ridică puţin capacul şi văzu o harpă frumoasă cum nici nu vă puteţi imagina. Uriaşul o puse pe masă şi zise: „Cîntă!” Imediat aceasta începu să cînte de una singură. Muzica era neobişnuit de frumoasă. Jack fu peste măsură de încîntat şi parcă-şi dorea harpa mai mult decît dorise celelalte două comori.
Cum sufletul uriaşului nu era făcut pentru armonie, curînd, muzica îl adormi buştean. Aşa că acum era momentul ca Jack să ia harpa căci uriaşul
părea să doarmă mai adînc ca de obicei.
Jack se hotărî pe dată, ieşi din cazan şi puse mîna pe harpă.
Aceasta însă, fiind sub stăpînirea unei zîne, strigă „Stăpîne, stăpîne”. Uriaşul se trezi, sări în picioare şi încercă să-l prindă pe Jack. Din fericire însă băuse atît de mult încît nu se putea ţine bine pe picioare. Jack alergă cît îl ţineau puterile. Nu peste mult timp, uriaşul îşi reveni atît cît să meargă cît de cît, mai bine zis să meargă clătinîndu-se pe urmele lui Jack. Dacă ar fi fost treaz, ar fi putut să-l ajungă pe băiat într-o clipă. Dar aşa, Jack ajunse primul la vîrful vrejului de fasole. Tot timpul, pe drum, uriaşul strigă după el cu o voce ca de tunet şi în cîteva rînduri era mai-mai să-l prindă. De-ndată ce a coborît de pe vrejul de fasole, Jack ceru să i se aducă imediat o secure. Tocmai în clipa aceea şi uriaşul începuse să coboare. Cu toporişca, Jack reteză vrejul de fasole de la rădăcină şi uriaşul căzu lat în grădină.
Jack o rugă pe mama sa să-l ierte pentru toate necazurile şi supărările pricinuite, promiţîndu-i din inimă să fie respectuos şi ascultător pe viitor. Şi, într-adevăr, se ţinu de cuvînt căci, de atunci, băiat mai iubitor, mai vrednic şi mai ascultător ca el nu cred să fi fost altul pe pămînt.