Prefață originală
Începând culegerea sistematică ce ne-am impus asupra vieții și excentricităților lui Mitiță Scuza, ne vedem siliți să declarăm de la început că opera noastră nu va fi completă.
Nu va fi completă nu din cauza noastră, ci din cauza eroului.
Nu există om în țara lui Traian care să fi dat naștere la atâta literatură despre el; nu există om care să fi primit atâtea porecle; nu există om pe seama căruia contemporanii să se fi stricat atâta de râs.
Literatură și desen cu nemiluita, încât, dac-am sta să fim conștiincioși și să colecționăm tot ce știm și tot ce posedăm despre el, ar trebui să ne facem noi secretari la Academie, și să se bage el la Moș Teacă.
I s-a zis goril, macac, maimuță, roade-ruble, sparge-alune, pitic, baron de Hahn, trădător, Scuza, ignobil, leszenszky, Micloș Turzos și câte și mai câte!
Din acest calabalâc aruncat claie peste grămadă în istoria lui politică, noi am luat pe Mitiță Scuza.
Mitiță Scuza al nostru cuprinde și pe goril, și pe roade-ruble, și pe ignobil.
Suntem siguri că românii din regat, ca și cei din Macedonia, ca și cei din Transilvania ne vor mulțumi pentru monografia ce am alcătuit, ca una care va putea călăuzi pe istoric în privința acestui Nastratin național.
Am contribuit mult noi înșine, o știm, ca să vulgarizăm pe Mitiță Scuza; dar pentru aceasta nu reclamăm absolut nimic, dovadă că-l dăm ca supliment, cu totul gratuit, cititorilor lui Moș Teacă.
Meritul — dacă vreun merit poate fi — este pe de-a-ntregul al năzdrăvanului politic, care a reușit să se facă mai de pomină decât popa tuns.
Și acum, adresându-ne românilor, le zicem:
Primiți pe Mitiță Scuza așa cum este: nici mai bun, nici mai rău. Primiți-l din toată inima, căci numai sub forma asta nu face nici un rău nimănui. Primiți-l, căci e supliment!