NOILE GREUTĂȚI BUDGETARE

Povestea 'NOILE GREUTĂȚI BUDGETARE' - Povesti de Nicolae Iorga 💤
O aventură de 9 - 11 minute in lumea magică a povestilor

Situația financiară se făcea tot mai rea. O nouă și adîncă tăietură în budget, care, cu cealaltă din iunie, l-ar reduce de la 40 de miliarde la 25, se arată ca absolut necesară. În marea nevoie de a găsi bani fără acel împrumut de care nu vreau să aud, chiar dacă ar fi posibil, ministrul de Finanțe, care plănuiește și o unificare a salariilor, se gîndește a trece o parte din budgetul școlilor la prefecturi, unde mai sînt fonduri, și la comune; învățătorii cari sînt directori de bancă n-ar mai fi plătiți.

Peste cîteva zile, la 10 octombre, d. Argetoianu îmi cere oficial, în scris, „suprimarea claselor puțin frecventate, a școlilor de comerț de la sate și lăsarea în sama comunelor a unei jumătăți din budgetul școlilor primare, restul avînd a fi vărsat de stat tot comunelor”.

E o măsură la care nu mă pot învoi și, de a doua zi, adresez regelui acest memoriu:

”Maiestate,

Ministeriul Maiestății voastre e preocupat să găsească mijloacele trebuitoare pentru a acomoda sarcinile statului cu ceea ce-i poate pune la dispoziție o societate greu lovită economic prin criza mondială și de mult incapabilă de a susținea în adevăr din sărăcia ei o clădire politică atît de grea.

Pentru aceasta colegul meu ministrul de Finanțe mi-a prezintat un program de reduceri cari ar trebui adus la îndeplinire imediat.

Cred că el rezultă din consfătuirile sale cu Maiestatea Voastră și de aceea îmi permit a expune și Maiestății Voastre punctul meu de vedere, verificat asupra realităților înseși ale țerii.

Suprimarea pentru a treia oară a unor școli socotite superflue va fi o grea lovitură atîtor familii pe care măsura le-ar arunca în mizerie și desperare, nerămînîndu-le alta decît perspectiva sinuciderii sau a morții de foame. Cu inima împovărată și la această extremă măsură încă aș consimți, îngăduindu-mi-se anume menajamente.

Dar este una care, așa cum mi se prezintă, e impracticabilă și a cării răspundere n-aș putea-o lua:

Colegul meu îmi vorbise de trecerea unei părți din budgetul învățămîntului primar la comune și la județe. Am întrebat dacă acestea, mai ales comunele, pot suporta această sarcină, și am fost asigurat că județele o pot. Acuma însă mi se cere ca jumătate din budgetul acestor școli să treacă la comune singure, partea statului trebuind să le fie vărsată tot lor.

Dar cele mai multe comune rurale au budgete ridicul de mici și plata prin primărie ar pune pe învățător la dispoziția primarului incult și aservit politicii.

În loc de aceasta s-ar putea ca anumite venituri ale comunelor și județelor să treacă la stat, pentru ca acesta să-și poată plăti învățătorii.

Altfel ar fi să se distrugă învățămîntul de bază, pe care Maiestatea Voastră a declarat că-l socoate principalul, și nu eu aș fi ministrul care să prezidez la această operă de distrugere.

Dar orice sacrificiu la școli trebuie acceptat numai cînd celelalte ministere ar face reduceri corespunzătoare.

Legații împovărate cu funcționari inutili, birourile cu superfluități birocratice, creațiunile făcute cu atîta îmbelșugare la Ministeriul Muncii supt regimul trecut, subsecretariatele inutile trebuie să sufere ceea ce se cere departamentului meu.

O discuție în adevăr folositoare nu se poate face decît într-un Consiliu de miniștri prezidat de Maiestatea Voastră, care și-a arătat, la orice prilej, dorința ca, față de un Ministeriu care n-a fost impus de luptele de partid, să aibă cuvîntul hotărîtor.

Îmi permit deci a solicita de la Maiestatea Voastră prezidarea unui Consiliu de miniștri în cea mai mare grabă, dacă se poate chiar marți, pentru ca deriziunile luate de noi să-mi arăte dacă mai pot purta cu conștiința liniștită sarcina cu care Maiestatea Voastră a binevoit a mă onora, iar eu am primit-o la anii mei destul de înaintați ca un sacrificiu greu, pe care-l datoresc Maiestății Voastre personal, pentru care am avut în zile rele și în zile bune atîta iubire, și țerii, față de care ca și față de Maiestatea Voastră răspund.

Al Maiestății Voastre prea-supus și plecat servitor.

Ministrul Instrucției și Cultelor, președinte al Consiliului de miniștri.

Vălenii de Munte, 11 octombre 1931.”

Comunicîndu-i ministrului de Finanțe aceste observații, întîmpin o nervozitate pe care o scuzează grelele griji care apasă asupra lui, dar care, firește, nu mă face a părăsi punctul meu de vedere: că plata de către comune se poate face, în parte, numai prin organele de stat. El este aprobat și de rege.

În audiența aceasta de la 12 octombre revin asupra situației guvernului, care nu are a se teme de Parlament, nici de opinia publică sănătoasă, nici de străinătatea informată, ci numai de intrigile care necontenit se strecoară și care trebuie tăiate odată ca să putem lucra cu inima întreagă.”Regele trebuie să na atîrne de nimeni, să fie liber. Nici să nu se amestece în viața partidelor, asupra cărora păstrez vechile păreri, dar înțeleg ca el să aibă legături cu ele, trebuind să ajungă cîndva și la un guvern de partid, însă la vremea lui. Pînă atunci e necesar să susție guvernul său, măsurînd ce se dă adversarilor lui… Un guvern de patru ani ar dovedi că hotărîrile regelui nu se schimbă continuu. Și slabul guvern de patru ani al lui I. I. Brătianu a fost un mijloc de consolidare a țerii. Patru guverne bune, dar scurte, nu fac cît unul singur guvern rău. O spun principial. Astfel, cum n-am cerut, nu mă importă plecarea. Dar, rugat, am alte drepturi decît un șef de guvern obișnuit.”

Din partea sa, regele, hotărît a nu interveni în lupta pentru șefie din partidul național-țerănesc, pe care vădit îl urmărește în toate acțiunile lui, a aflat de intenția dlui Iunian de a așeza în frunte pe d. Titulescu: părerile asupra acestuia, reținut zece zile după numirea mea, acoperit de atenții, propus ca ministru de Externe (și n-am putut primi), apoi considerat ca inspiratorul campaniei contra Coroanei pînă într-atîta încît s-a pus chestia înlocuirii lui, care, lăsînd locul de la Londra tînărului Tillea, ar fi fost însărcinat cu conducerea generală a politicei românești, s-au schimbat cu totul, pentru interese de oportunitate. Cum fusese vorba de schimbări de persoane în Ministeriu și d. Argetoianu credea că s-ar putea face printr-o demisie și numire a mea din nou, arăt că, orice s-ar avea contra unor miniștri, eu nu pot primi sistemul: „am avea aerul unor pomanagii reconfirmați“.

Situația i se pare însă regelui astfel încît, de ziua nașterii sale, răspunde felicitărilor guvernului în acești termeni, care sînt cei în adevăr culeși de colonelul Stoicescu:”Domnule Președinte, am fost foarte viu și adînc mișcat de cuvintele calde rostite din tot sufletul și cu toată convingerea. Pentru mine e o mîngîiere în aceste zile de grea cumpănă, pentru întreaga omenire, ca și pentru țara noastră, de a vă fi găsit pe d-voastră, cari ați priceput că a guverna nu înseamnă a vă face reclamă.

Ar trebui să fie și țara fericită de a fi găsit astfel de oameni, cari înțeleg sacrificiul ce au de făcut în împrejurări atît de grele.

Încrederea pusă în voi, unii n-o pot pricepe; istoria nepărtenitoare însă o va judeca. Și sînt fericit că în fruntea guvernului stă istoricul erudit, care a scris istoria lumii, acela menit să scrie o pagină de scăpare a acestei țeri.“

Nu știu de ce, peste cîteva ceasuri, se comunică presei altă redactare, aceasta:”Am fost adînc mișcat de cuvintele calde, rostite din tot sufletul domniei voastre și din toată convingerea d-voastre. Pentru mine este o mare mîngîiere în aceste zile de grea cumpănă, pentru întreaga omenire și deci și pentru țara noastră, de a vă fi găsit pe domniile voastre, cari ați priceput așa de bine că a guverna nu înseamnă a se lăuda, ci că este operă de sacrificiu pe care noi toți o am întreprins pentru binele țerii. Încrederea ce am pus-o în voi nu este împărtășită de toți, dar puteți avea mîngîierea că, dacă astăzi unii nu pricep munca ce o depune guvernul, stați în fața istoriei, care va ști să judece eforturile și faptele domniilor voastre.

D-ta, care ești capul acestui guvern, ești unul a cărui menire a fost și este de a scrie și tălmăci istoria; astăzi aveți cinstea de a fi unul dintre acei cari făuriți istoria în zile deosebit de grele.“

Am arătat că, fiind vorba de plecarea mea la Paris, „aș dori cuvîntul regelui că nimic nu s-ar schimba în lipsa mea”. Regele mă asigură că, orice schimbare s-ar face, ea nu poate fi decît cu voia mea.

De mult nu avusem o zi așa de bună.

Un consiliu de miniștri e convocat pentru stabilirea noului budget. El cade în momentul cînd Banca Blank, hrănitoarea atîtor politiciani, cărora nu le cerea împrumutul îndărăt, la rîndul ei nu poate să-și satisfacă deponenții și Banca Națională n-o poate ajuta. Încercarea ministrului de Finanțe de a împiedeca dezastrul se oprește la acest refuz. Peste socrificiul de două miliarde pentru salvarea băncilor mari nu se poate merge desigur. O sută de milioane s-au cufundat în zădar. Consultat, la Văleni, de fratele guvernatorului Băncii Naționale, răspunsul meu e scurt:” Avînd să aleg între deponenți și funcționari, aleg pe aceștia din urmă“.

Cu acest prilej îmi aduc aminte de articolul meu din vară, așa de criticat, în care puneam în perspectivă asemenea rezultate ale jocului nebun cu banul anonim. Și, la 21 octombre, găsesc în notele mele:”Ce drepte erau prevederile mele din vară, pentru care presa aservită băncilor a montat o odioasă campanie!”

De altfel și un membru distins al majorității, cunoscător în chestiunile economice, a arătat, în Argus, că nu se mai poate sacrifica mai departe budgetul peutru „asanarea” băncilor. Ministrul de Finanțe însuși îmi declară, la 24 octombre, că banca Blank nu mai e de salvat, și regretă numai că băncile nu s-au solidarizat după dorința lui.

În aceeași zi cînd se termină, în strigătele revoluționare ale dlui Țoni, congresul de două zile al învățătorilor, cărora în zădar le-am predicat cumințenie, și, a doua zi după ce mareșalul Averescu, care totuși văzuse pe rege și se pusese și el, la dispoziția lui, a vorbit la întrunirea partidului său de”Caligula” și a făcut gestul de a demisiona pentru ca apoi, în absența dlui Goga, care era vizat, să i se facă plăcerea de a i se vota supunere necondiționată, avem Consiliul prezidat de rege pentru budget (26 octombre).

El e prezintat de ministrul de Finanțe ca unul de „paralizie generală”, pe care-l impun lipsurile încasărilor.”S-a încasat un miliard și ceva la începutul anului; două și ceva pe urmă: trebuiau peste trei. Avem un deficit vechi de șase miliarde, pe care speră a-l putea reduce la trei.” Dar va trebui să puie în „budgetul extraordinar”, cu venituri extraordinare, rămășițile și cheltuielile neprevăzute. Formidabilele amputări, „armonizarea lefilor”, trecerea la comune și județe a unei jumătăți a salariilor învățătorești, „curba” pe ale funcționarilor particulari sînt avute în vedere. Propunerea mea ca într-o familie să fie o singură leafă e înlăturată de regele. Ministrul Armatei a mers pînă la o reducere de cinzeci la sută.

În așteptarea deschiderii Camerelor, fac drumul la Paris unde m-au precedat dd. Duca, dr. Angelescu și alții, cari, conduși de ministrul României, vizitează pe oamenii politici, desigur în calitatea de moștenitori prezumptivi ai Guvernului, față de care, în țară, continuă a se menținea într-o prudentă rezervă. Explicațiile pe care le dau cu privire la condițiile venirii mele la putere și la convenția, încă neaplicată, cu Germania satisfac. Și presa e deosebit de prietenoasă, din moment ce acțiunea uneltitorilor național-țerăniști nu se poate exercita fără a fi răspinsă. Președintele Republicii asistă pentru întîia oară la o promoție de doctori de onoare. Primul ministru Laval, d. Tardieu se arată foarte prevenitori. Mi se făgăduiește a se ajuta exportul nostru de cereale. Au fost de ajuns cîteva zile de limbaj sincer și ferm pentru a sparge tot painjenișul vast de minciuni și calomnii pe care l-au țesut emisarii cluburilor.