Lache Diaconescu și Mache Preotescu sunt impiegați în aceeași mare administrație și totodată sunt foarte buni prieteni. Pe lângă acestea, Mache s-a logodit zilele trecute cu sora d-nei Diaconescu, d-ra Cecilia Pavugadi, care-și termină la vară cursul de piano la conservator. Colegi, prieteni și cumnați… În această întreită calitate, cei doi camarazi ies de la cancelaria lor la șase ore seara și, sub aceeași umbrelă, pornesc pe Calea Victoriei la vale, să se abată pe la o băcănie; trebuie să târguiască niște mezeluri pentru masă — Mache va prânzi la Diaconescu împreună cu d-ra Cecilia. În treacăt, Mache ia, de la o cofetărie, bomboane și prăjituri, și dintr-o florărie două buchete. Pentru cine?… Ghiciți… Se-nțelege că dintre cei doi camarazi cel mai grăbit nu este Lache. De aceea Mache îi zice, de câte ori Lache vrea să se oprească la vreo vitrină:
— Lasă, monșer; ai mai repede, ca e târziu; să nu ne aștepte damele! La care, Lache răspunde:
— Lasă, monșer; știu eu; nu o să ne punem la masă de acum. Dar Mache replică:
— Da, decât iar nu face să mergem tocmai la vremea mesii; să nu ne aștepte damele!
Mergând așa, ajung în Piața Teatrului… Lache zice:
— Ai să bem câte o bere la Gambrinus…
— Întârziem, Lache…
— Lasă, monșer, știu eu… Numa câte o bere…
— Da, decât nu face pentru ca să ne aștepte damele…
Și amândoi intră în berărie… Aci, se-ntâmplă să găsească o sumă de colegi, cari le fac loc la masa lor strângându-se cât se poate. Colegii urmează o discuțiune foarte animată: ei comentează decizia Curții în procesul asasinatului și complotului bulgăresc; și daca voim să fim drepți, trebuie să mărturisim că cea mai deplină armonie domnește în această dezbatere: toți sunt de părere că decizia este dreaptă și bine cumpănită. Dar cei doi prietini intervenind în dezbatere, Lache, „pentru prima oară în viața lui”, constată cu regret că legea noastră penală prezintă o lacună, că „n-avem pedeapsa cu moarte”. El nu este un om crud — toată lumea care-l cunoaște știe foarte bine aceasta…
— Dar când vine, mă-nțelegi, un caz ca acesta, ca să nu mai aibă cineva siguranța vieții în țara lui…
—Țal! strigă Mache bătând în masă…
— …Când orice asasin, mă-nțelegi, plătit de o mână criminală, poate pentru ca să vie, sub pretext de politică, și în țara ta, când ești liniștit și când ești cu conștiința împăcată că ți-ai împlinit până-n capăt datoria, și nu ești întru nimic vinovat, pentru ca să vie, mă-nțelegi…
— Țal! țal!! strigă Mache bătând foarte tare în masă.
— Ci stăi, monșer!
— E târziu, Lache!
— Ce târziu?
— Nu face pentru ca să ne-aștepte…
— Stăi un moment… Pentru ca să vie, mă-nțelegi…
—Țal!!!
— …Aș!… Asta, nu! să mă ierți!Asta, trebuie pedeapsa cu moarte! Opiniile sunt împărțite de acum încolo. Părerea lui Diaconescu găsește la câțiva camarazi aprobare, pe când alții o combat „în numele principiilor moderne”.
— Principiile moderne!? strigă Lache. Da dumnealor, mă-nțelegi, moderni sunt?
—Țal!!! strigă desperat Mache.
— Ci stai! monșer; mă plictisești…
— E târziu, Lache… Șapte trecute…
— Nu e nici șapte și jumătate.
— Era vorba la șapte.
— Las’ că știu eu… Ce-ți pasă?
— Da, monșer; dar nu face pentru ca să lăsăm s-aștepte…
— N-așteaptă, n-ai grije, știu eu… Care va să zică, dacă vii și invoci principiile moderne, apoi, te rog, fă bunătate și le aplică dumneata mai întâi, ca să ai dreptul pentru ca să zici „principiile moderne”. Dar pumnalul d-tale tot principii moderne este?… Care va să zică toporul tot principii moderne, ai?
— Lache !
— Las’că nici noi nu suntem așa de proști, cum credeți dv., pentru ca să nu știm ce va să zică principiile moderne.
— Lache!!
— Ești teribil, monșer, când îți abate ție ceva; ești teribil, parol! Lasă-mă, domnule, să termin, și mergem… Ești teribil, parol!
— Șapte și jumătate, Lache!
— Ia să știe dumnealor că este aici o justiție, care pedepsește cu asprime orice tentativă, mă-nțelegi…
— Lache!
— Ia să știe că sunt judecători la Berlin!
— Lache!!
— Că în materie politică nu-ți este permis a mai întrebuința violența fără să mergi la ghilotină…
— Lache!!!
— Ești teribil, monșer, parol!
— Opt fără un sfert, Lache; dacă nu mergi, eu te las; mă duc singur…
— Cum, singur?
— Mă duc la un birt… Nu face să lăsăm damele pentru ca să ne aștepte… Țal! Țal!!
Plătesc în sfârșit, salută pe camarazi și, pleacă. La ușe, Lache se oprește… I-a fulgerat prin minte încă un „argument”. Se-ntoarce si pornește-napoi spre masa camarazilor:
— Și-n definitiv, mă-nțelegi…
Dar Mache-l apucă, îl învârtește-n loc și-l scoate pe ușă.
— Ești teribil, monșer, parol! zice Lache. Hai la băcănie… Trebuie să luăm mezeluri.
În băcănie, alți camarazi… Iau țuici și comentează — ce? decizia Curții, firește.
— Lache! zice Mache cu groază… Haide-n altă partel Dar Lache a intrat deja în dezbatere și, „pentru prima oară în viața lui”, trebuie să constate cu regret că legea noastră penală prezintă o lacună… De astă dată însă, Lache întâmpină o opoziție crâncenă. Mai cu seamă Sache Potropopescu se ridică în contra teoriei barbare a lui Diaconescu cu un formidabil bagaj de argumente științifice. Dar Diaconescu zâmbește caracteristic: se vede bine că mestecă-n sine o replică zdrobitoare.
— Lache! zice dezolat Preotescu; lasă, Lache! Aide că am cumpărat mezelurile… Aide, Lachel lasă, Lache!
— Nu las, domnule!
— Aide, Lache! Opt trecute, Lache! Nu face pentru ca…
— Ești teribil, monșer, parol!
Atunci Preotescu, foarte rugător către Potropopescu, care urmează cu argumentația lui:
— Lasă, Sache!… E târziu, Sache!
— Și-n definitiv… zice Lache.
Dar Mache îl împinge spre ușă, îl scoate afară și-l urcă-ntr-o trăsură.
— Înainte, birjar! și mână mai iute!
— Ești teribil, monșer, parol! Trăsura merge în fuga…
— Opt și jumătate, Lache; ne-așteaptă damele; ne-am făcut de rușine; să vezi ce supărate o să fie!
— Ia lasă-mă, monșer! dumneata nu vezi ce absurdități susțin dumnealor… Cum?… Care va să zică să intri dumneata în casă la mine cu pumnalul, cu toporul, cu conspirații, cu comploturi și asasinaturi, și eu să stau cu mânile în șolduri și, în loc să te iau de urechi ca pe un măgar, și să-ți zic: „destul! pân-aci! nu-ți permit mai mult în țara mea!” — eu, nu! eu să viu pentru ca să-ți zic: „bravo! bine faci! să mai poftești și aldată…” Să mă ierți! astea să le spuie d. Potropopescu la alții, asta nici o umanitate nu poate pentru ca să fie!…
— Mână mai iute, nene! strigă Mache cătră birjar.
— Eu, orice-ar zice d. Potropopescu, eu să-mi dai voie pentru ca să zic că legea noastră penală prezintă o lacună.
Au ajuns… Mache sare repede jos, plătește birjarului și, încărcat în buzunare cu mezeluri, într-o mână cu pachetele de la cofetărie, în alta cu două buchete, sună destul de emoționat. Dinăuntru s-aud valuri de armonie. Dar clopoțelul zbârnâind, pianul amuțește ca prin farmec. Peste un moment, domnișoara Cecilia Pavugadi deschide… Scuzele d-lui Preotescu pentru întârziere sunt pe deplin primite de cele două dame: îl cunosc așa de bine pe d. Diaconescu… „Când vine dumnealui vreodată la vreme?…” Doamnele sunt încântate de atenția d-lui Preotescu: așa frumoase buchete!… La masă…
— Domnule Preotescu — zice d-ra Pavugadi — ți-am preparat o surpriză: am studiat o bucată…
— Sublimă! zice madam Diaconescu.
— A! domnișoară…
— Ți-a plăcut — zice Lache către Mache — ți-a plăcut d. Potropopescu cu absurditățile dumnealui… Auzi dumneata!…
— Lasă, Lache! zice Mache.
— Ești teribil, monșer, parol!
— Și ce bucată, domnișoară?
— O bucată nouă… Stella confidente…
— Eu nu-i înțeleg, pe onoarea mea, zice d. Diaconescu; când vezi că și popoarele cele mai civilizate…
— Lasă, Lache… O s-o cânțați, sper…
— Firește…
…Toată lumea se scoală de la masă. Cafeaua se servește în salon. D-ra Pavugadi se așază la clavir și-ncepe. Mache în picioare, transportat, extaziat, se lasă dus de acele valuri de armonie… Dar Lache îl trage discret de mânecă și-i zice încet, ca să nu turbure liniștea artistei:
— E absurd, monșer, să intru în casa dumitale cu toporul… și dumneata, mă-nțelegi…
— Lasă, Lache!…
— Lacuna asta trebuie, monșer…
— Lasă, Lache… s-ascultăm, Lache!…
— Ești teribil, monșer, parol!…