Povestea 'O VARĂ DE PÎRI, CALOMNII ȘI INTRIGI' - Povesti de Nicolae Iorga 💤
O aventură de 4 - 6 minute in lumea magică a povestilor
De la noul budget se aștepta o îndreptare a situației financiare. Ea nu mi-a fost înfățișată ca periculoasă. Am găsit numai greutăți în satisfacerea nevoilor armatei, ministrul Amza, în Consiliul de la 9 iulie, prezidat de rege, arătînd nevoia de a avea cele două miliarde angajate și de a nu face la Geneva, unde se discuta chestia dezarmării, o declarație camuflată. Fusese vorba de un impozit pe desfacerea vinului, de o taxă pe sentințele judecătorești. S-a deplorat scăderea prețului grînelo.
Dar la punerea în aplicare a convenției cu Germania, care putea să cumpere orzul nostru, nu s-a ajuns. Delegații germani, cari trebuiau să negocieze la București, chemați prea răpede de însărcinatul de afaceri al Reich-ului, d. Kirchholtes, sosiseră, în mai, tocmai cînd era conferința Micii înțelegeri. Ministrul de Externe i-a reținut deci la Cernăuți, ceea ce a adus supărare și declarația că, dacă se reiau discuțiile, nu poate fi decît la Berlin. Ele s-au și reluat, dar se dorea neîncheiarea la un loc și într-un moment care, tot vînturîndu-se chestia Anschluss-ului, ne-ar fi dat aerul că am primit o demonstrație, la care nu se putea învoi, oricare ar fi fost avantajele, loialitatea noastră față de Franța. S-a întrebat deci la Paris, apoi convenția s-a încheiat cu învoirea puternicii noastre aliate, dar, fiindcă totuși bănuiam că și în învoirea aceasta este o rezervă și o bănuială, cum ne-o dovedea o parte din presa pariziană, continuu dușmană guvernului, am zăbovit aplicarea.
La un împrumut, consecvent cu toată politica mea de vechi gospodar moldovean, nu voiam să mă plec. În Consiliul prezidat de rege, am vorbit neted:”La începerea negocierilor mă duc la mine acasă”. De altfel o anume atitudine a finanței creditoare a isprăvit prin a indigna și pe colegul meu de la Finanțe, care îmi mărturisea, în ziua de 7 iulie, că, la capătul unei întrevederi nervoase, a spus interlocutorilor săi aceste cuvinte:”Am fost supt turci, am suferit ocupația germană; acuma sîntem supuși bancherilor apuseni: o primim, dar cu eît ne-ați cumpărat?” I s-a răspuns cu o adevărată înfruntare de nerecunoștință.
După închiderea Camerelor, urmată de un banchet [al] dlui Argetoianu, la a cărui lăudare adăugeam glasul meu sincer, ocupațiile mele culturale, la Vălenii de Munte, de care n-am înțeles să mă despart, cum nici, pînă atunci, de lecțiile mele la Universitate și la Academia de Comerț, dădeau și mai mari posibilități intrigilor, pe care le prevedeam, – fără a voi să le opun nici banul țerii, nici, prea des, contra-otrava dezmințirilor —, acelor intrigi nemernice și nerușinate, inedite și în conrupția politicei noastre, care au fost armata principală contra unui Ministeriu menit a dispărea fără să fi dovedit tot ce putea în alte împrejurări, fără fricțiuni interne și fără necontenite înfrînări în acțiunea lui.
Chestia raporturilor suveranului cu opoziția național-țerănistă, care n-a scăzut o clipă tonul ferocelor atacuri contra guvernului, ca și cum n-ar fi fost abia trei luni de la o guvernare isprăvită prin uzarea totală și compromiterea recunoscută și de rege, s-a pus din nou cu prilejul serbărilor nunții la Sinaia a principesei Ileana.
Transcriu din notele mele:”23 iulie. Regelui i-am cerut la prezintarea darului să nu fie prea îmbelșugat în amabilități față de Maniu și ai lui. Nu pentru mine, care sînt în „serviciu comandat» și gata oricînd să plec, ci „ca să nu se creadă că regele a capitulat înaintea celui mai îndrăzneț». Regele-mi răspunde că va păstra măsura; el ține numai ca partidele, trimese la refacere, să nu rămîie în rele raporturi cu Coroana, care va trebui cîndva să aibă din nou nevoie de serviciile lor. I-am spus că schimbări de guvern odată la trei luni ar face țara ridiculă.”
Șefii partidului național-țerănesc veniseră pentru negocierile de pace, lăsîndu-se greu la amabilități pe care le calculau în minute („douăzeci de minute” pentru d. Maniu, care poartă „de silă” colanul Ordinului Ferdinand). D. Goga e ofensat de atențiile evidente, pe care mi le semnalează, de altfel, cu ironie, Curtea. D-sa, îmi spune:”Ardelenii (aceștia) trebuie stăpîniți cu forța. Cu acestălalt sistem, unde ajungem? Dacă regele ține samă numai de aceia de ale căror sentimente nu e sigur, atunci ce să facă el: să arunce în suflet îndoiala și falșele speranțe?”. La sfîrșit”Regele-mi spune că Maniu s-a explicat. Dorește să fie primit în audiență pentru a da mai întinse lămuriri; de aceea va mai rămînea la Sinaia cîteva zile după nuntă“.
Nu mă las liniștit de ce-mi comunică d. Munteanu-Rîmnic despre o audiență la suveran, în care „s-ar fi spus că mă bucur de toată încrederea, cu toate relațiile reluate cu ardelenii: acest guvern și acest Parlament își vor face opera potrivit și cu intențiile lui însuși, ale regelui, timp de patru ani“. Audiența dlui Maniu ar fi cuprins mai mult plîngeri pentru că țerăniștii și „chemăriștii“ în opoziția față de dînsul sînt încurajați de la Curte. Și de la colegul meu Argetoianu aflu totuși lămuriri corespunzătoare: plîngerile au privit „camarila”, „trădătorii Ardealului” și pe d. Iunian, și declarația că, fără această piedecă, ar sta „la dispoziția Coroanei”. O nouă audiență, la 8 august, îmi arată că, dacă d. Maniu n-a cîștigat partida, d. Vaida e un om cu care, la Palat, se poate vorbi.