Înțelegeam misiunea mea, pe baza unor concepții pe care Suveranul le cunoștea bine: a societății concepute ca un tot organic, nu ca un material de experiențe pentru ideologii abstracte, o înțelegeam ca una care ar continua gîndul regal de a se lucra cu toată lumea, după ce se dovedise totuși că în guvern aceasta nu se poate. Numit cînd și cum fusesem numit, la capătul experienței cu altul, ca o scîndură de refugiu după naufragiu, trebuia să țin samă, însă, în „sacrificiul” meu, de toate modalitățile care se impuneau de aceea. Nu mai era vorba, ca într-un guvern al meu, cu oamenii mei, cari să mă cunoască, să mă stimeze și să mă iubească, de a avea inițiativa în toate ministerele, ci numai de a încerca sfaturi prietenești, pe care le primește cine vrea.
O situație a cării greutate și ale cării primejdii nu mi le ascundeam. Dar a părăsi puterea, de la vădirea lor, care nu putea să întîrzie, ar fi fost să arăt o greșeală a Coroanei, și, pentru prestigiul ei, la care țin, din motive personale ca și din experiența mea de istoric, nu puteam s-o fac.
A fost interesantă vizita la șefii de partide, pe cari aveam datoria de a-i face să accepte, după așteptările ce nutriseră, noua situație. D. Maniu mi-a făcut un discurs de pare că ar fi fost tată-meu. A fost ironic și jignitor și am trebuit să-i răspund tot așa. Neapărat că m-a întrebat de program și s-a scandalizat cînd i-am spus că legile rele nu le voi aplica. D. Duca, de care mă despărțea un vehement și nedrept atac al său în Cameră, a fost amabil. Pe mareșalul Averescu nu-l găsesc; scrisorii mele, plină de cuviință, i se răspunde cu una plină de rezerve. Drul Lupu povestește ce explicații violente a avut cu d. Titulescu și cum a căzut ideea unui guvern al partidelor mici. Cu d. Gheorghe Brătianu, dominat de „partidul” său, înțelegerea a fost imposibilă.
Așa am început a guverna, eu luînd interimatul Internelor, după zăbăvi ale dlui Cămărășescu, legat de partidul său, așa de lungi încît echivalau cu un refuz; în orice caz, nu se putea aștepta indefinit. Clubul național-țerănist n-a îngăduit nici unui membru al său să colaboreze. Cînd totuși a intrat d. Hațieganu, a fost imediat exclus. O atitudine de ură pe care a crescut-o din ce în ce limbajul desfrînat, de o violență care nici supt regimul unguresc nu se întrebuința, al Patriei din Cluj, monitorul separatismului.
Am numit prefecți dintre cari unii ni erau cunoscuți numai prin bunele lor antecedente. Am păstrat o mare parte din Consiliile județene și comunale și, în toate acuzațiile ce i s-au adus, am lăsat la lucrul său plin. de inițiativă pe primarul central al Bucureștilor, d. Dobrescu, fără a-i cere măcar să renunțe la activitatea sa de om de partid. Am cercetat pretutindeni de aproape gestiunile, regretînd că legile noastre nu îngăduie sancțiuni imediate. La Lucrările Publice ministrul Vîlcovici a cerut membrilor organizațiilor autonome să restituie sumele la care n-aveau dreptul.
Pentru menținerea ordinii s-au luat măsuri care pretutindeni și-au produs efectul. În fruntea jandarmeriei rurale a fost pus un om, generalul Dumitrescu, care în cîteva luni de zile a reorganizat complect acest corp: tîlhăriile la drumul mare au încetat cu totul.
În ce privește Finanțele, d. Argetoianu și-a arătat încrederea că le-ar putea asana prin măsuri care să nu ne silească a bate la ușa creditorilor străini, cari ne puseseră așa de dure condiții. Cea dintîi socoteală, contestată de d. Madgearu, e însă de zece, unsprezece miliarde deficit.
Între condițiile cu care luasem puterea era dizolvarea Camerelor, care de fapt erau compromise în opinia publică și care-și terminaseră a treia sesiune cu un imens scandal. Ele au fost convocate pentru a asculta explicații care cuprindeau în ele însăși rațiunea de a fi a noului regim. Evitîndu-se orice jignire a persoanelor, amintindu-se bunele relații pe care le avusem cu membrii lor, puneam în față concepția lor, de fapt liberală, și credința în eficacitatea legislațiilor abstracte cu concepția mea, în care considerația organismului social și respectul pentru tradiția istorică erau elementele de direcție.
Dizolvarea are loc la 30 april. Declarația e primită favorabil, uneori cu aplauze, pentru ca, îndată ce se simte dizolvarea, strigătele să pornească, sălbatece, din rîndurile majorității, care nu se aștepta, se pare, la această măsură. Decretul îl cetesc numai cu greutate, dominînd cu glasul acest tumult.
La clubul național-țerănesc izbucnesc pasiunile. Se mobilizează partidul: la Timișoara, unde întovărășesc pe rege, primirea e bună, dar nu entuziastă, față de Suveran; cuviincioasă, dar rece pentru mine.
Guvernul va merge singur în alegeri? Știam bine cît de tari sînt legăturile de club, cît de hotărîtoare interesele personale, cît de mare influența ziarelor, care-mi erau, mie, dușmane de la început, fără să voiesc a întrebuința nici unul din mijloacele prin care se poate suprima sau îndulci această dușmănie, după rețeta tuturor regimurilor. O știam, mai ales, din experiența a treizeci-patruzeci de ani de muncă izolată și nerăsplătită, care-mi arătaseră doar destul de dureros cît de greu mă fac înțeles de oamenii în mijlocul cărora trăiesc și pe cari am căutat cu iubire să-i servesc. Chiar de la Timișoara am putut băga de samă cît de mult supără critica, și atunci cînd e, – ca față de risipa generală, oarbă, scandaloasă —, cu totul îndreptățită.
În discursul său de la primărie regele căuta vădit simpatiile bănățenilor și ardelenilor, ceea ce pe un biet „regățean” ca mine, și mai ales cu o reputație dictatorială, nu putea decît să mă aducă în oarecare perplexitate.
Trebuia, pe însăși a mea răspundere, să mă gîndesc la un cartel. Acela cu elementul german, care nu căuta decît atîta, era indicat. Cu ungurii nici n-am vrut să vorbesc; tot atît de puțin cu așa-numitul partid evreiesc. Din Bucovina se ofereau și rușii și ucrainienii, apoi și polonii. Dar era de făcut alegerea între partidele românești, și eram înștiințat că nu se dorește aceea cu vechii liberali, totuși formațiunea cea mai solidă și mai sigură, care, amenințată de amicii dlui Gheorghe Brătianu, era gata de înțelegere.
Cum, la 6 mai, d. Argetoianu cerea, a doua oară, neapărat și imediat, Internele, pe care după dorința regelui, i le dau în aceeași zi, misiunea înțelegerii îi revine d-sale, care, de altminterea, abia s-a despărțit de liberali și păstrează cele mai strînse legături cu conducătorii, mai ales cu d. Duca, pe care regele îl decorează cu”Ordinul Ferdinand”.
Nu lipsesc însă ofertele din alte părți. D. Gheorghe Brătianu amintește, stăruitor, și legăturile sale cu istoricul mai în vîrstă de la care, cum îi place a o recunoaște, a avut totdeauna, sfat și sprijin; drul Lupu îmi vorbește de avantajul ce aș avea din sprijinul unui „puternic partid”, alianța putîndu-se continua printr-o colaborare și la guvern, el luînd chiar Internele. Dar drul cere cîte mandate nu-i pot da, iar d. Gheorghe Brătianu, care a aflat de pactul cu aceia pe cari-i numește „duciști”, vrea să aibă măcar atîția parlamentari cît adversarul pe care-l urmărește cu înverșunare.
Neînțelegîndu-ne deci, imediat raporturile noastre sînt mutate pe „deosebirea de program”. Singura opoziție ireductibilă e a mareșalului Averescu, care, într-un interview, mă califică de „cinic“ călcător al Constituției și de conrupător. La Academie, d. Goga îmi explică motivul: „demnitatea“ partidului. După alegere, mareșalul îmi va adresa și o scrisoare publică de ofense.
Gîndul meu fusese ca Parlamentul să aibă mai mult caracterul reprezentativ al grupelor de interese naturale, iar nu exclusiv al asociațiilor de club.”Liga” dlui Filipescu merge în”Uniunea Națională” a noastră. Se oferă tot felul de grupări și e o mare greutate de a se face triajul și de a se stabili locurile. Se ajunge la mult mai puțin decît ceea ce voisem.
Alegerile ar fi fost imposibile dacă se păstra, potrivit cu legea administrativă, prefectul ales, care și începuse a face agentură pentru candidații regimului căzut. De altfel și acei cari votaseră legea își dădeau samă de cheltuielile pe care acest post le reclamă și de conflicte cu celait prefect, numit de guvern, le provoacă. Era neadmisibil ca acest război, pornit încă de la aplicarea, parțială, a legii, de neaplicat în ansamblu, să dureze mai departe. Ministrul de Interne ceru deci și căpătă decretul pentru suprimarea acestei costisitoare și periculoase dublări (12 mai).
În cercetarea țerii, pe care o fac zi de zi, de la un capăt pînă la altul, lumea se arată bine dispusă. Vorbesc în Prefecturi, pentru a nu continua sistemul de a se cere voturile de către miniștri, cari, de cînd au intrat în funcțiune, reprezintă nu partidul, ci pe Suveran. Nicăiri nu mi se aduc obiecțiuni. Se pare că în adevăr un spirit nou s-a trezit, și aceasta mă îndeamnă a anunța o întreagă operă de reforme radicale, de schimbare a moravurilor, care ar cere patru ani încheiați. Credeam că numai de la țară aș avea să-i cer: felul cum am fost invitat să primesc puterea era o asigurare, în aparență îndestulătoare, din cealaltă parte.
Și episcopii ortodocși, nedreptățiți de guvernul trecut la împărțirea subvenției de stat, se prezintă, făgăduind sprijinul lor. D. Manoilescu se arată încîntat de buna primire de la Timișoara, unde candidează: ca ministru național-țerănist nu i s-a manifestat atîta simpatie.
La capătul peregrinărilor mele, în cursul cărora am găsit numai ordine și liniște, aflu rezultatul alegerilor la Cameră, făcute la 1 iunie. Am luat cele patruzeci la sută, care, după legea liberală, ne dau dreptul la șaizeci; dintre principalii noștri adversari se aleg vreo treizeci. Celelalte grupări sînt reprezentate slab. La Senat rezultatele sînt și mai favorabile. Ceea ce aduce o dezlănțuire de insulte cum nu s-a mai pomenit la noi:”Aventura“ trebuia, firește, să cadă în alegeri, care sînt pentru d. Maniu „un scandal european“. A doua zi după săvîrșirea lor liberalii își iau, firește, cum ne era angajamentul, întreaga libertate de acțiune. Profesorul Hațieganu, pretextînd boala, declară că se retrage, recomandînd ca subsecretari de stat reprezintînd Ardealul pe părintele Șt. Meteș și profesorul Stanciu; dar stăruințile regelui îl fac să mai rămîie. La atacurile contra Guvernului se adaugă campania contra Suveranului, a cării origine o cunoșteam bine, dar nu puteam face nimic pentru ca s-o oprim. Anume domenii vor continua să-mi rămîie închise.
Se va adăugi, după aceeași înaltă dorință, și, pentru Basarabia, generalul Rășcanu. Refuz pentru moment un subsecretariat al presei pentru d. Pangal. La ministerul meu, deși dublu, n-am nici unul.