O calatorie de 3 - 5 minute in lumea magică a povestilor 💤
Trecem supt linia podului, de la care atîrnă, îndrep-tînd înainte corăbiile, felinarele ce se văd departe ca două stele călăuze, pe cînd dunga de lumină a trenului e înghițită mai iute de largul spațiu întunecos. Abia se mai zărește încă, în aceasta clipă a înnoptării, căreia-i lipsește farmecul apusului înroșit de soarele dispărut, dunga joasă, mărgenită de arbori, a Munteniei, linia mai înaltă, goală a Dobrogei. Printre micile insule de nori supțiați, crai-nou trece sfios cîteva clipe, și în urma lui fulgere orbitoare luminează năprasnic de la o zare pînă la alta sau își răspund, depărtate, slăbite, de la un colț al bolții la cellalt. Cîrmaciul, asupra cabinei căruia se răpăd șuvoaiele pentru care se deschide îndată cerul, deplin acoperit acuma, pipăie cu greu cu privirile în noapte, și în tremurăturile moi ale vasului se simte lupta necontenită cu valurile învălmășite ale rîului.
Malul muntean rămîne nepătruns, mut, cel interesant e tot al Dobrogei. Rasova și răspîndește luminile pe o coastă de deal, pe cînd din casele-i împrăștiate răzbate lătratul de pază, de frică nelămurită, al cînilor. Peste vreun ceas, doua am trecut de Ostrov (de unde merge vaporul la Călărași), și pe malul bulgar avem Silistra, care arată numai cîteva case vechi luminate, în întunerecul brăzdat de ploaia zgomotoasă.
CĂLĂRAȘI
Un vechi sat și schelă neînsemnată, din care Știrbei-vodă a voit să facă un oraș, un port, o capitală de județ. Călărașii purtară întîi numele domnului întemeietor, dar, după încetarea domniei acestuia, se întoarseră la vechea denumire: “Știrbei-vodă” se cheamă astăzi numai o stradă principală și gimnaziul.
Intrarea în Călărași pare să arate că planurile lui Știrbei n-au fost tocmai bine atinse. O șosea se întinde printre case mici, printre magazii de lemn, unde se drămăluiesc grînele de țărani cari strigă tare numărul baniților pe care hambarul le primește sau le restituie. În dreapta, pleacă încă o ulicioară de sat sărac.
Dar iată, în sfîrșit, o clădire mare, pe fațada căreia stă scrisă o deviză de învățătură. E gimnaziul. Apoi ceva mai departe, într-un parc o alta, deosebit de frumoasă: Palatul Administrativ, care reproduce liniile micșorate, ale unuia din marile spitale bucureștene.
Pe cînd în lat două lungi străzi înșiră prăvălii mărunte, Strada Mare se desfășură largă, cu case dintre care multe au două rînduri și o înfățișare plăcută. Aici și în alte părți ale orășelului zîmbesc trecătorului vile gospodărești, despărțite de stradă prin cochete grădini de flori.
E un oraș creat de curînd: aceasta o arată sistemul european al străzilor, tăiate fără cruțare față de un trecut cu totul umil. Capitală de județ, el a primit podoabele de edificii publice ale acestora. Schelă frecventă, cum se vede din șlepurile ce așteaptă încă și la această vreme, Călărașii dădură prăvăliile multe și înțesate, care sînt și o podoabă: cellalt centru al Bărăganului, Slobozia, îndeplinește mai mult menirea de tîrg interior pentru mocani și săteni și, cu toată această concurență, bîlciul din Călărași nu-și pierde mulții mușterii și vizitatori din țară sau de peste hotarul dunărean.
[…] Iarăși cîteva ceasuri de întunerec și potop. Pe o înălțime, luminile chiorcoșate ale Olteniței arată o schelă care trece răpede, lăsînd vaporului doi drumeți români […]
Ceva mai încolo, ploaia învinge, și vaporul, ce nu-și mai poate găsi calea, cu toată experiența și energia cîrmaciului, aruncă ancora pentru așteptarea pînă în ziuă.
Abia se supțiază noaptea, la șase ceasuri din ziua următoare, cînd elicele încep a se învîrti din nou. Arareori cele două maluri, ce încep a se deosebi, se asamănă. Podoaba de păduri, o păstrează și de aici înainte mai mult al nostru, pe cînd întinderi lungi de țărm bulgăresc sînt goale, înnegrite, spălate de apă. E șes de o parte și de alta – seș pustiu.