SPRE TULCEA

Modifică dimensiunea fontului:

Sînt pe coverta “Domnului Tudor”. Pe pupa șlepului legat cu funii groase de vaporul care-l mișcă, fîlfîie tricolorul, și aceleași culori se desfășură în vîntul de toamnă pe vaporul însuși. Acesta a fost clădit, cum spune tabla de alamă, la 1900, în atelierele de construcție navală de la Severin, și e a 53-a operă a acestora. Căpitanul poartă uniforma țării și a fost ofițer în flota de război. Marinarii se cheamă Vasile, Ghiță; comanda, în care se amestecă vorbe străine: “pupă”, “a recupera”, se dă în românește. Elementul internațional îl formează numai cucoanele și papagalii, care încearcă, deopotrivă, franțuzește. […]

Isaccea e un număr de căsuțe foarte umile, revărsate pe coasta unui deal dobrogean ars de soare și uscat de toamnă, împrejurul ei statul își are plantațiile de tutun, iar pe alt deal ca acesta se face vinul de Niculițel, cel mai bun din tot ținutul. Poloboace așteaptă să fie încărcate pe un șlep. Cîțiva oameni cu căciulă sau cu fes, așteaptă la debarcader unde păzește soldatul de marină.

Iarăși malul nordic jos, veșted; iarăși în partea Dobrogei, păduri. Cursul mărețului rîu atinge cea mai mare lățime a unui rîu european: e un adevărat împărat al fluviilor; care-și scaldă în lumina ce-l întinerește necontenit cu puterea ei făcătoare de minuni zalea de oțel albastru a valurilor, lungul păr umed al trestiilor. Pămîntul lutos, moale, se despică supus, în calea mersului învingător al domnului său și se dă în lături ca să-i îngăduie toanele nebunatice, cînd un nou aflux de tinereță îl aruncă pe cărări oprite. Ai crede că pe acest singur drum triumfal el va ajunge în brațele mării, întunecate și puternice. […]

Încă de la începutul desfacerii apelor, privirea se lovește în fund de un deal, de un șir de dealuri lipite între ele, pe care sînt stropite case albe, multe și rare, ca niște flori de cîmp răsărite pe o pajiște săracă. E un oraș dobrogean, și arată să fie un foarte mare oraș. Întîlnești o insulă mare, o încunjuri; și se pare că te închizi într-un lac, și-ți răsare o trecătoare de apă albă, care se întinde apoi ca un braț de rîu. Orașul pare că-ți tot vine înainte, cu mahalalele lui deschise ca niște brațe primitoare. Pe un deal rotund, pe un scund muncei se vede o suliță arătătoare, care cheamă de departe atenția.

Iată-ne în sfîrșit în bazinul tivit pe jumătate de casele orașului. Îl vezi acum în cele mai mici amănunte, căci, primitor cum este, dorit de lumină și de oaspeți, el îți arată tot ce cuprinde. Un chei larg, ulițe strîmte, strîmbe, de cetate veche turcească, agățîndu-se pe coasta celor patru dealuri, biserici, dintre care una, lipovenească, se mîndrește naiv cu coperișurile-i verzi, edificii publice. […] Iar sus de tot, aleargă pe muche o golgotă de mori, care-și lungesc în cerul de amurg ca niște negre brațe de cruce aripile de lemn vechi. Aceasta e Tulcea. Odată a fost schelă turcească din nordul Dobrogei și cel mai însemnat din orașele acestei peninsule formate de Dunăre și Mare. […]

* *
O primblare înăuntrul orașului aduce lucruri nouă pe lîngă impresia generală de la început. Străzile sînt bune, și acesta e darul de căpetenie pe care l-am făcut orașului, care înainte de aceasta avea numai vechile drumuri ale tuturor timpurilor, pavate cu praf și cu noroi. Judecînd-o ca port dobrogean, străbătut de căruțe cu mărfuri, ca tîrg la care zilnic aleargă din satele de prinprejur sătenii de toate limbile, Tulcea e apoi, desigur, curată. Cîteva străzi centrale grămădesc mici prăvălii, în care e multă mișcare și viață. Mahalaua lipovenească e un sătuleț curat, în mijlocul căruia se ridică biserica atît de vopsită. În piața unde căruțele abia încap unele lîngă altele, pe cînd căciulile, fesurile, cealmalele se învălmășesc, înfrățite numai prin faptul că purtătorii lor au aproape aceiași șalvari, e un frumos tablou de viață orientală, cu adausul rar al pavării și măturării străzilor. Toate bisericile: cea bulgărească – o casă mare, avînd înainte, un turn – cea rusească, mai mare decît toate celelalte, cele lipovenești, cea românească, asemănătoare cu bisericile muntene din șes, sînt bine îngrijite. […]

Ce se vede mai frumos aici însă, (dealul Horei n.n.) e priveliștea înconjurătoare, cum nu se află multe în toată țara. În față se întinde panglica de azur mișcătoare a brațului Sulina, învîrtindu-se ca un șarpe; departe în dreapta înălțările pămîntului lasă să se vadă o parte din brațul vecin, al Sf. Gheorghe. […] Tulcea însăși se răsfiră în toate părțile, albă, scînteietoare. În dosul ei, o largă întindere prinsă de apele netede ale lacului albastru. Priveliștea întreagă se încheie în aur, alb și azur.