Surâsul copilului

Dimensiunea Fontului:

În fața juraților, vinovatul mărturisise totul: într’un moment de furie, de întunecare a minții, se înarmase cu un cuțit și omorîse pe o mătușe a lui, care nu-l îngrijia, nu-i da bani, n’avea milă de el, un biet orfan!

Apoi sfârși astfel, cu un glas înmuiat de o jale caldă a inimii, ce se urca încet spre ochi, pe unde de lacrimi: «În clipa aceea, când m’aș fi simțit în stare să ucid lumea întreagă, să lupt cu toate fiarele pustiurilor și codrilor, auzii un scâncet slab, înăbușit, prefăcându-se deodată într’in plâns azurzitor …

«În mijlocul tăcerii ce mi se părea nemărginită și beat de mirosul sângelui, sgomotul acesta par’că mă înfricoșa … Pornii spre odaia de unde se auzia plânsul și intrai să întrerup deodată acest sgomot supărător. Îmi trebuia liniște, o liniște adâncă …

«Copilul — un îngeraș de un an și câteva luni — se deșteptase din somn și cerea sânul mumei, prin scâncitul lui sfios …

«Ridicai cuțitul și… copilul tăcu ; se uită în ochii mei și zâmbi. Îl ținusem de multe ori în brațe și mititelul se obișnuise cu mine, mă recunoștea…

«Surâsul lui, curat și dulce, ca o rază de soare, îmi opri mișcarea sălbatică a brațului; asvârlii cuțitul și începui să legăn copilul, să-i cânt încet, ca să adoarmă» …