VORONEȚ

Modifică dimensiunea fontului:

Trăsură trece Gîrla Morilor, care se strecură limpede pe prund, ea rătăcește pe locuri bolovănoase, unde fiecare drumeț are alt drum, înaintează în umbra codrului de brad și trece pe un podeț Moldova.

E aceeași apă vioaie, dar largă, senină, pe care o știam din părțile sucevene ale Moldovei. Într-un freamăt măreț, ea merge spre hotarul nostru , de care nu vrea să știe, căutînd departe Siretul rîpos cu apă gălbuie, bătrîn soț pentru această mireasă tînără cu suflet limpede. Humorenii și voronețenii culeg păstrăvi pestriți în ochiuri adînci de apă.

Mai departe e pîrîul Voronețului, care măcar acum, în vreme de revărsare a ploilor, nu e deloc un pîrîiaș de disprețuit, ci hrănește harnic Moldova, stăpînă sa. De aici în drumulețe cotite se înșiră casele satului Voroneț. Peste cîteva podețe de crengi, căptușite cu ace de brad se ajunge la mănăstire, în adîncul adîncurilor codrului, în valea cea mai tăinuită a văilor muntelui. Mănăstirea, astăzi biserică de mir ca și cea de la Humor, se vede numai cînd ai ajuns lîngă dînsa. […]

Ziduri nouă, care se prind de cele vechi însă – cîteva frînturi numai – cercuiesc un tăpșan înalt de ruine, de modîlci și beciuri adînci, pe care le acoperă acum deopotrivă iarba tînără. În margene păzește marele turn, care era închis odată cu două porți de stejar și în naltul căruia atîrnă cele două clopote.

– Auzi cum sună: pare că zic: “Ștefan Vodă, Ștefan-Vodă”!

Biserica acelui pe care-l cîntă în pomenire veșnică clopotele sale, înalță un turnuleț cu firide dintr-un coperămînt cu șindrilă, care era altădată împărțit în patru culmi și-l scotea, la mijloc, mai bine la iveală. Două contraforturi sînt în față, două la altar. Ele nu erau la început, ci au fost adause pe vremea lui Ilie Rareș poate, de acel mitropolit Grigorie , care e îngropat ca un ctitor, supt piatra ce-și pregătise, în pridvorul pe care el l-a înădit la clădirea lui Ștefan cel Mare, împodobindu-1 și cu două mari ferești gotice, ce întrec cu mult îngustele ferestuici ale bisericii vechi, încadrate acestea în ramuri de piatră săpată. Și, la rîndul sau, Ștefan ridicase zidirea sa de piatră cu trei abside în locul bisericuței de lemn unde trăise în schimnicie acel Daniil Sihastrul din care poporul a făcut sfetnicul zilelor de nenorocire ale marelui domn, îndemnătorul lui spre luptă și evlavie. Între frumoasele pietre de mormînt se vede aceea care acoperă rămășițele umilului călugăr, sfînt țărănesc tîrziu, pe care l-a dat Moldova noastră.

În trei rînduri s-a zugrăvit Voronețul. Odată Grigorie a chemat meșterii pentru pridvorul său; altă dată s-a zugrăvit un șir de sfinți pe păretele de lîngă intrare; dar zugrăveala cea mare e și cea bună, și ea acoperă cea mai mare parte din afară și tot lăuntrul bisericii.

Niciodată nu s-a făcut la noi o mai desăvîrșită artă bizantină, sfinți mai luminoși și mai blînzi decît aici. Luni întregi ar trebui cercetat cu rîvnă fiecare colț de zugrăveală, fiecare unghi de împodobire măiastră: nici un pictor străin n-a avut această răbdare pînă acum și nici unul din pictorii noștri, înstrăinați ca suflet și vînduți iubirii de argint, nici unul din ei n-a călcat aici pentru a se însufleți de cea mai de preț moștenire artistică a străbunilor. Ei așteaptă să li se plătească scump muncă de boieresc, făcută fără tragere de inimă. Dar nu e aici numai zugrăveala ca să mărturisească despre simțul de frumuseță al înaintașilor noștri. Strane lucrate în lemn de tisă de un călugăr din veacul al XVI-lea (1577) te întîmpină în pronaos. Deasupra ușii ce duce de acolo în naos e prinsă cu fiare o grindă aurită, săpată cum nu se poate mai frumos, și o bucată din alta, cu zugrăveli pe fond de aur, aplicat pe lemn, e acum răzi-mată de strane, […]

În locul îndătinat al ctitorilor văd pe Ștefan, cu păr bogat bălan, cu ochi căprii, doamna Maria, frumoasă, oacheșă, Bogdan, icoană a tatălui său, și o mică domniță fără nume, cu cerc de mărgăritare pe cosițe – toți în brocard greu de aur.

Încetul pe încetul, la lumina făcliilor, toate podoabele bisericii lui Ștefan s-au desprins înaintea ochilor mei uimiți. […]