Departe, deasupra oceanului, în zările ce ochii nu le puteau cuprinde, se născu un nor sprinten şi vesel precum o căprioară. Ziua şi noaptea hoinărea de-a lungul şi de-a latul Pământului, fericindu-i pe oameni cu răcoarea ploilor sale.
Într-o zi, plimbându-se pe deasupra câmpului, văzu o lalea. Era atât de roșie şi frumoasă încât se îndrăgosti pe loc de ea!
Din clipa aceea norul veni zilnic să-şi vadă prietena. O stropea cu apă pură şi cristalină ce i se scurgea din inimă. Iar floarea, sub înconjurată de atâta dragoste, se făcea tot mai înaltă şi mai frumoasă.
Într-o zi norul, nemaiputând să trăiască departe de iubita lui, o ceru de nevastă. Laleaua spuse DA …. iar Dumnezeu binecuvântă iubirea lor.
Imediat după nuntă, norul se hotărî să-şi aducă soţia alături de el. Dorea să călătorească şi să se bucure împreună de splendorile lumii.
Îşi făcu pe ascuns un plan şi se pregăti să-l pună-n aplicare. Ştia cât de mult iubesc florile apa şi mai ştia că-n prezenţa ei creşteau mari și înalte. Și se gândi că floarea se va ridica sus de tot dacă o va stropi îndeajuns.
Începu chiar să viseze că-i va putea mângâia petalele cu puful aripilor lui…
Pe Pământ începu să plouă. La început doar stropi … apoi tot mai des … şi mai des … şi mai des…
Spre dimineaţă, epuizat şi slab ca un fir de aţă, norul se opri. Aşteptă ca soţia lui să-şi ridice capul de sub ape și să se înalțe spre el. Dar nimic! Nicio petală nu se vedea de ape. Aşteptă o oră, apoi alta, și alta …
Dumnezeu se plimba, în dimineaţa aceea, prin Grădina Raiului admirând florile ce nu oboseau desfătându-L.
Văzu, într-un colţ, laleaua, pe care nu demult o binecuvântase, şi se miră foarte tare. Cu o zi înainte, la nuntă, îi promisese acesteia o viaţă lungă şi plină de bucurii. Dar între timp murise, iar sufletu-i era acum în Grădina Lui! Ceva îngrozitor se întâmplase pe Pământ în noapte aceea! Dumnezeu se uită în jos şi văzu grădina florii acoperită de ape. De asemenea-l văzu şi pe norul subţire ce-şi aştepta-n zadar soţia să crească până la înălţimea lui.
Atunci El se supără atât de tare pe norul inconştient, încât îl blestemă s-alerge toată viaţa negru şi abătut, iar pe Lalea o aşeză la loc de cinste în geamul Casei Sale.
