Despre povești
A fost odată ca niciodată … că de n-ar fi fost, nici eu n-aș fi cumpărat domeniul astă să o găzduiesc …
A fost odată o poveste căreia nu i-a plăcut să rămână singură, și m-a rugat să mai scriu încă câteva care să-i stea alături.
Și am tot scris, … și am tot rescris … până am ajuns aici: o cărticică de 56 pagini ce contine 6 povești: Dragoste furată, Cine mai crede în om, Liniște regală, Anul nou, Moș Crăciun și De ce murim.
De fapt am scris mult mai mult, dar până la urmă le-am ales doar pe acestea. E foarte ușor de scris povești, dar e foarte greu de scris una care în final să spună ceva. Sunt o groază de povești cu zmei, balauri, zâne și prințese. Copil fiind, eram atât de încântat de ele că le știam pe dinafară. Acum însă, nu-mi mai amintesc nici cum încep, nici cum se termină și nici ce conțin. Vag îmi aduc aminte de niște scene în care un cal se bate cu un zmeu, în timp ce Făt-Frumos mănâncă jăratic ca să placă unei tipe blonde ce se plictisea într-un castel. Le-am uitat! În schimb, n-am uitat o poveste simplă care mă stoarce de lacrimi de fiecare dată când o citesc: Fetița cu chibrituri. Întotdeauna mi-am dorit ca eu s-o fi scris !
Vă avertizez de pe acum: poveștile sunt triste … unele chiar foarte triste … Nu are rost să vă mint … așa e viața … se termină prin moarte … nu este niciun motiv să sărim în sus de bucurie cât trâim.
Am scris în majoritatea cazurilor despre oameni necăjiți pentru că doar acolo, în lumea lor, se întâmplă minunile. Cu un bogătaș poți vorbi despre vacanțe exotice, mașini scumpe și home cinema, pe când cu un om sărac poți vorbi despre suflet.
Dacă o să plângeți – o să fiu tare fericit … înseamnă că mi-am îndeplinit misiunea și am ajuns la inima voastră !
Oricum, vă rog să nu exagerați ! Poveștile rămân povești, adică pură ficțiune fără nicio legătură cu lumea reală. Se poate să existe pe undeva un copil care îl tot așteaptă pe Moș Crăciun, dar eu n-am întâlnit așa ceva. Iar dacă voi ați întâlnit, puteți foarte simplu să schimbați istoria, cumpărându-i ceva de 10 lei și spunând că e de la Moș Crăciun. Un copil amărât vă va crede întotdeauna.
Se poate, de asemenea să existe și animale bolnave, rănite, înfometate etc. Nu-i nimic! Cu 2-4 lei puteți să cumpărați o bucată de parizer și le-ati hrănit ! Sau, cu 2 bucăți de pâine înmuiate în ciorbă ați rezolvat problema! Sau, le puteți duce la un medic veterinar … Și cu asta ați schimbat din nou istoria! Așa n-o să mai fie astfel de suferințe pe Pământ, iar eu n-o să mai am despre ce scrie!
O carte de povești nu este completă dacă nu este și ilustrată. Am avut noroc și am întâlnit-o pe Olimpia Lazăr care mi-a facut 25 desene superbe, unul mai frumos ca celălalt.
Poate veți încerca să răstălmăciți sensul poveștilor, dar am să vă ajut eu sa nu pierdeți vremea și să n-o luați razna cu interpretările.
Deci:
Dragoste furata este despre dragostea cum ar trebui sa fie ea (vezi un fragment pe coperta 4), dar care nu-si gaseste implinirea totala niciodata. Am scris-o in 1998, eram in sesiune si am visat doi copaci care se aplecau peste oameni si le furau din lucruri. Povestea este despre acesti copaci care fura singurul lucru de pret pe care il au doi oameni saraci: dragostea. Copacii infloresc sub puterea iubirii, dar oamenii sunt terminati pentru totdeauna. Viata e un joc: ai ceva, ti se pare ca e al tau pentru totdeauna, esti fericit, si apoi vine altcineva care iti fura fericirea si si-o cladeste pe a lui, in timp ce tu esti distrus … Cateva persoane au citit povestea si m-au intrebat: “si?”, “cum se termina ?” … Povestea nu se poate termina altfel decat asa cum e acum. Dragostea adevarata si frumoasa isi gaseste rar implinire pe lumea aceasta. Intotdeauna intervine ceva care sa o strice. De aceea varianta propusa de divinitate cu o a doua sansa intr-o noua viata mi se pare singura solutie viabila. A doua oara in aceeasi viata nu mai are nici un farmec.
Cine mai crede in om este despre milioanele de oameni amarati, pe care nimeni nu-i baga in seama si nimeni nu-i crede oricat adevar ar grai. In final o sa vedeti ca totusi este cineva care mai crede in om. Scena din final se aseamana cu ceva din Biblie, dar acest lucru e pur intamplator … n-am urmarit asa ceva. Titlul cartii a fost initial dat de aceasta poveste, dar apoi am renuntat pentru ca era prea religios si i-ar fi indepartat pe unii potentiali cititori care evita astfel de subiecte. Puteti sa cititi aceste povesti pentru ca nu sunt nici de inspiratie religioasa si nici destinate unui astfel de public. Am facut referire in cateva locuri la Dumnezeu, pentru ca unele povesti vorbesc despre amarati, iar El este singura speranta pentru ei. Acesti oameni nu au masini scumpe, nu mananca icre negre, nu stau in vile cu etaj, nu se scalda in piscine, nu au vazut televizoare decat in vitrinele magazinelor … dar isi indulcesc viata visand la Ziua de Apoi in care au asigurat un loc in Rai. Pentru ei, Dumnezeu este substitutul luxului pe care il vad la ceilalti. Parerea mea este ca Biblia este cea mai importanta sursa de esente pe care o avem. Ca scriitor [inclusiv de povesti] e imposibil sa nu tii cont de ea.
Liniste regala este a doua poveste scrisa de mine. Nu stiam daca Dragoste furata a fost scrisa din intamplare, si nu stiam daca mai pot scrie alta. Am pornit logic, am analizat idei, fapte, lucruri … si a rezultat o poveste cu final neasteptat. In contextul actual al incalzirii globale, o lupta pentru resurse (in cazul de fata o umbra racoroasa) este intotdeauna plauzibila.
Anul nou – am un motan superb, si de fiecare data cand pleaca de acasa mi se face frica ca are sa pateasca intocmai ca in poveste. Este de asemenea un protest la adresa sarbatoririi animalice a noptii de Revelion. Vedeti vreun motiv de a va bucura si de a deschide o sampanie atunci cand v-ati mai apropiat cu un an de groapa ? Eu nu vad … si de aceea Revelionul mi-l petrec dormind sau scriind povesti triste.
Moș Crăciun – e o poveste grea … n-o cititi daca stati rau cu inima. E vorba de un copil sarman care traieste dintr-un vis: spera ca intr-o zi sa primeasca si el un brad si o jucarie de la Moș Crăciun. Dar “mosul” e prea sarac si n-are de unde sa-i aduca ceva si lui. Nici macar o papusa din carpe innodate. Mai multi prieteni m-au rugat sa schimb finalul si imaginea de acolo … dar am fost rau si n-am schimbat nimic >:)
De ce murim – m-am jucat cu simbolurile creatiei omului. Pamantul n-a fost creat direct asa cum e acum. Dumnezeu l-a tot modificat ca sa il multumeasca pe omul ce traia acolo. L-a schimbat atat de mult ca intr-un final a trebuit sa-l schimbe si pe om ca o luase razna si uitase de unde a plecat.