Într-o casă de la marginea drumului trăia o paletă de muște, rea foc. Nicio muscă nu putea trăi în preajma ei. Cum le vedea, paleta sărea de la locul ei și, dintr-o lovitură rapidă, le strivea de perete.
Dar anii treceau și acest lucru-l simțea și paleta de muște. Nu se mai putea îndoi cum trebuie, iar după fiecare lovitură trebuia să stea câteva minute să se odihnească. Își rupsese câteva coaste, iar coada-i fusese bandajată în câteva locuri.
Muștele răsuflau ușurate. Acum se puteau înfrupta fără griji din mâncările aflate pe masă și-i puteau deranja pe oameni când aceștia dormeau.
Stăpânii casei văzând că paleta nu-i mai ajută, o aruncară în stradă peste un măldar de frunze veștede. Mașina de gunoi urma să le ridice a doua zi.
Între timp o farmacistă bătrână trecu pe acolo, sprijinită într-un băț. Se opri în dreptul grămezii de frunze, văzu paleta, o ridică în mână și o întoarse pe toate părțile.
-Ce paletă bună! exclamă ea. Aș putea să iau cu ea cutiile de medicamente aflate pe rafturile de sus. Sau, aș putea să le întind pacienților pastilele, fără să mă mai ridic de pe scaun. Ce norocoasă sunt că am găsit-o!
Și din clipa aceea, paleta de muște își începu o nouă viață: de asistent de farmacist.