Dimensiune font:
Grădina casei e plină cu tufe de zmeură și pomi fructiferi.
Prin gardul, de metal, ce dă spre stradă, zmeura încearcă din răsputeri să iasă pentru a prinde cât mai multă lumină.
Când roadele se coc, în roșu aprins, copiii vecinilor trag de ea, încercând s-ajungă la fructe, rupând-o.
Eu mă strădui s-o îndepărtez de gard împingând-o înapoi spre curte.
Într-o zi i-am și zis:
– Ești o fraieră că tot ieși prin gard! Toți străinii de pe stradă îți vor mânca roadele!
Zmeura îmi răspunse:
– Tu nu înțelegi! Fructul nu l-am făcut pentru tine. L-am făcut pentru mine. E creația mea! L-am făcut să mă bucur eu de el, nu tu! Nu mă interesează cine-l mănâncă!