Povestea 'Farmacista sufletului' - Povesti de Mihai Oltean 💤
O aventură de 2 - 4 minute in lumea magică a povestilor
Demult, pe vremea când nu existau încă Dr. Max și Catena, într-un sătuc de munte, trăia o farmacistă care avea grijă de oamenii din jur. Era o comunitate mică, ruptă de restul lumii, și care supraviețuia prin propriile puteri.
Dimineața, farmacista, își lua plăsuța, și pleca pe dealurile din împrejurimi pentru a culege plante cu care să-i trateze pe cei cu nevoi. Seara, ruptă de oboseală, se întoarcea la căsuța ei din ștreașina muntelui, unde amesteca plantele până obținea efectul dorit. Apoi, mergea pe la casele oamenilor pentru a le alina suferințele. Spre dimineață, se lăsa furată de un somn scurt și apoi începea din nou …
Câteodată găsea repede cele necesare, mai ales în locul numit Cur Necăjit, care era plin de flori cu puteri miraculoase. Dar, alteori, căutarea dura zile întregi, iar farmacista trebuia să urce pe munți înalți precum Piatra Craiului sau Retezat pentru a găsi plantele potrivite. Oamenii scrutau cu teamă vârfurile din depărtare și se rugau să se întoarcă teafără. Fără ea, ar fi fost pierduți!
Anii treceau, tot mai repede, iar oamenii îmbătrâneau. Farmacista la fel… Dacă în trecut putea urca fără probleme muntele, acum, se mulțumea dacă mai ajungea, sprijinindu-se de un băț, până la Cur Necăjit. Dar oamenii din preajmă, erau tot mai bătrâni și aveau probleme de sănătate tot mai mari, care necesitau tratamente tot mai sofisticate, care nu se găseau decât pe munții din depărtare.
Farmacista, singură, nu îi mai putea ajuta. Nimeni nu vroia să se facă farmacist, pentru că vedeau cât de dificil este. Erau speriați de o viață pe drumuri, pe munți, pe ploi, pe zăpezi, căutând după leacuri minune … Erau speriați de o astfel de viață, mai tare decât de moarte!
Farmacista nemaivând puterile de altă dată, se ruga lui Dumnezeu să-i trimită un ajutor. Se ruga în fiecare seară … rugă fierbinte cu lacrimi pe obraji. Dar Dumnezeu nu-i răspundea și nu părea s-o ajute în vreun fel.
Anii treceau, comunitatea de acolo, nemaifiind sprijinită de farmacistă, pierea încetul cu încetul. Farmacista, la rândul ei, îmbătrânise, și se mai mișca doar prin jurul casei, hrănindu-se doar cu fructele pe care i le oferea muntele din jur.
Ziua cea din urmă sosi neanunțată. Corpul rămase înfipt pe marginea patului, iar sufletul se înălță rapid, în flăcări, spre Cer.
Dumnezeu o aștepta la porțile Raiului.
De ce nu mi-ai răspuns? îl întrebă ea. Te-am rugat de atâtea ori să-mi trimiți un ajutor! De ce nu m-ai ajutat să-i vindec?
D-zeu nu răspunse nici acum. O luă de mână și o plimbă pe cărările Raiului. Apoi o așeză pe un scaun, în dreapta Lui. Și abia atunci grăi, solemn:
Nu te-am ajutat să le vindeci trupul, dar te-am adus aici, lângă Mine, să mă ajuți, să le vindecăm, împreună, sufletul!