La început D-zeu creă omul după chipul și asemănarea Sa. Îl făcu puternic, inteligent și plin de acțiune. Și mai ales nemuritor! Apoi îi dărui Grădina Raiului s-o stăpânească și s-o rânduiască după voia lui. Iar El se așeză obosit la umbra unei galaxi și-l urmări liniștit.
Omul, nerăbdător, începu să se-nmulțească … și-n curând Grădina se umplu de ființe asemeni lui. Când nu mai fu loc, sări gardul și porni să exploreze grădinile învecinate.
D-zeu se ridică și privi îngrijorat! Ceva nu era bine! Dacă ar fi continuat așa, în curând, omul ar fi ocupat întreg Universul și poate l-ar fi detronat chiar și pe El!
Gândul ăsta nu-i dădu pace și de aceea creă o armă așa de puternică încât putea sfărma orice moleculă: Timpul. Și apoi inundă Universul cu el. Nu exista loc în care cineva sau ceva să se poată ascundă de Timp.
Omul se sperie la rândul lui. Tot ce visase, în eternitate, se năruia. Acum avea o viață atât de scurtă că de abia apuca să ridice ochii spre stele, că-l și lovea Timpul împingându-l câțiva metri sub pământ!
Viața omului devenise infernală!
Rănit, acesta căzu-n genunchi și-i ceru Părintelui o armă să lupte împotriva Timpului. D-zeu înțelese dezechilibrul creat și-i trimise omului o armă pe măsură: Cafeaua!