Trăia un om rău ca o durere de măsea. Chiar și părinții-l părăsiseră fugind din calea lui.
De vedea o floare, sărea și o călca-n picioare:
– La ce bun atâtea flori? E plină lumea de ele!, striga el.
Când prindea un animal îl bătea și-l omora în chinuri:
– La ce bun atâtea animale? E plină lumea de ele!, își spunea din nou.
Era un om tare rău.
Într-o zi se îmbolnăvi rău de tot. Atât de grav încât doar Cel de Sus îl mai putea scăpa.
Dumnezeu se uită spre Pământ și spuse simplu:
– La ce bun atâția oameni răi? E plină lumea de ei!
