„Prințul fericit” de Oscar Wilde este o poveste emoționantă și profundă despre sacrificiu, generozitate și iubire. Povestea se centrează pe o statuie de aur și pe o rândunică, iar evenimentele sunt descrise cu o intensitate și o sensibilitate care reflectă adâncimea temelor abordate.
Povestea începe într-un oraș mare, unde se află o statuie impunătoare de aur a unui prinț fericit, care a trăit cândva într-o mare opulență și bucurie. Acum, statuia este poziționată pe un piedestal în piața centrală și strălucește sub razele soarelui. Deși prințul însuși este doar o statuie, este cunoscut pentru expresia sa de tristețe, căci a ajuns să înțeleagă suferința lumii din jurul său.
Într-o seară, o rândunică obosită, care nu a reușit să plece la migrarea de iarnă, se adăpostește la umbra statuii. În timp ce își odihnește aripile, rândunica observă lacrimile care curg din ochii statuii, lacrimi ce sunt generate de tristețea prințului pentru suferința celor săraci și nevoiași din oraș. Curioasă și mișcată de această tristețe, rândunica îl întreabă pe prințul fericit despre cauzele acestei dureri.
Prințul îi explică rândunicii că, în timpul vieții sale, nu a cunoscut niciodată suferința și nici nevoia. Acum, din poziția sa de statuie, poate vedea toate neajunsurile și suferințele care se petrec în orașul său fost și își dorește să ajute. Cu toate acestea, nu are capacitatea de a acționa în mod direct și, astfel, apelează la rândunica pentru ajutor.
Prințul cere rândunicii să-i extragă pietrele prețioase care sunt încoronate pe statuia sa și să le distribuie oamenilor care au nevoie. Într-o primă fază, rândunica ia rubinele de pe ochii prințului și le duce unei fete sărace care își întreține familia, iar rubinul aduce bucurie și speranță în viața acesteia. Apoi, ia smaraldurile de pe manta prințului și le dă unui tăietor de lemne care este pe cale să fie alungat din cauza dificultăților financiare.
De-a lungul acestei misiuni, rândunica începe să-și piardă din forță și să se îmbolnăvească, dar continuă să ajute cu devotament. Cu fiecare act de generozitate al prințului, orașul începe să se schimbe. Însă, în ultimele zile, rândunica este aproape moartă de oboseală și frig. Într-un ultim efort, rândunica ia ultima piatră prețioasă, un diamant de pe sabie prințului, și o dă unei familii care trăiește într-o sărăcie extremă.
În timp ce rândunica se află pe moarte lângă statuie, prințul fericit îi mulțumește pentru sacrificiul său. Rândunica moare în brațele statuii, iar prințul, care acum este gol și acoperit de zgură, nu mai poate străluci. Într-un final, autoritățile orașului consideră că statuia este distrusă și o demontează, iar rândunica și statuia sunt aruncate într-un groapă de gunoi.
Povestea se încheie cu o notă profund emoționantă. Îngerii din ceruri, impresionați de sacrificiul prințului și al rândunicii, decid să îi răsplătească. Îi aleg pentru a fi în continuare împreună în rai, unde nu vor mai cunoaște suferință și vor găsi fericirea adevărată. Astfel, „Prințul fericit” devine simbolul suprem al iubirii și al sacrificiului dezinteresat, iar rândunica, prin devotamentul său, găsește pacea eternă alături de el.
„Prințul fericit” este o poveste despre generozitate, sacrificiu și compasiune, care ne amintește de puterea iubirii și de impactul pozitiv pe care bunătatea poate să-l aibă asupra lumii, chiar și în cele mai întunecate colțuri ale acesteia.